Partidul Verde a câştigat un scrutin legislativ parţial în Regatul Unit, cucerind un colegiu electoral considerat până acum un fief al Partidului Laburist al prim-ministrului Keir Starmer, potrivit rezultatelor oficiale comunicate vineri dimineaţă.
Partidul naţionalist Reform UK al lui Nigel Farage s-a clasat pe locul al doilea în aceste alegeri parţiale din circumscripţia Gorton şi Denton, în suburbia Manchester (nordul Angliei), laburiştii aflaţi la putere clasându-se abia pe locul al treilea.
Este o înfrângere electorală jenantă a laburiştilor în faţa Partidului Verde, cu orientare de stânga, într-o zonă din Manchester pe care o dominaseră timp de aproape un secol, un rezultat care subliniază destrămarea politicii bipartite în Marea Britanie.
Pierderea unuia dintre cele mai sigure locuri ale Partidului Laburist, în cel mai important test electoral din ultimul an, exercită o presiune suplimentară asupra lui Keir Starmer pentru a demonstra că ar trebui să-şi păstreze funcţia, după săptămâni de turbulenţe politice şi cereri de demisie. Hannah Spencer, din Partidul Verde, a câştigat cursa pentru locul vacant din Gorton şi Denton. Rezultatul a fost „clar dezamăgitor”, a declarat preşedinta Partidului Laburist, Anna Turley.
John Curtice, cel mai respectat specialist în sondaje din Marea Britanie, a calificat rezultatul drept un „moment seismic”, ceea ce înseamnă că „viitorul politicii britanice pare mai incert ca niciodată" de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Înfrângerea vine după ce Starmer s-a confruntat cu cel mai periculos moment al mandatului său de premier în această lună, când unii dintre parlamentarii săi au spus că ar trebui să demisioneze din cauza deciziei sale de a-l numi pe veteranul laburist Peter Mandelson ambasador la Washington, în ciuda legăturilor sale cu infractorul sexual Jeffrey Epstein.