Evenimentele navale ale săptămânii

151
1 min citire
Evenimentele navale ale săptămânii - onavadisparutain2021afostgasita-1673638835.jpg
O navă dispărută în 2021 a fost găsită. Cargoul de mărfuri generale „Onda” a fost găsit abandonat, ancorat în largul coastei Dakarului (Senegal) în nord-vestul Africii. Nava dispăruse pe data de 20 iulie 2021, ultima poziție cunoscută fiind Douala, Camerun. Cum a dispărut și ce s-a întâmplat cu ea timp de un an și jumătate este un mister. Vasul are capacitatea de 2.650 tdw, a fost construit în 1990 și era înmatriculat sub pavilion Guyana.
Un portcontainer a eșuat pe coasta Olandei. Nava portcontainer „CMA CGM Barracuda” a eșuat în zona de coastă Kruiningen (Olanda), pe 13 ianuarie 2023, în jurul orei 1 noaptea. Vasul plecase din Anvers și se îndrepta spre Hamburg. În ajutorul său au fost trimise câteva remorchere, care l-au repus în plutire.
Un cargou aflat în pericol de scufundare a fost salvat. Un cargou de mărfuri generale coreean a început să ia masiv apă, în noaptea de 12 ianuarie 2023, în timp ce se afla în dreptul Insulei Hoenggan (Coreea). În ajutorul vasului aflat în pericol au fost trimise câteva nave SAR. Cu ajutorul pompelor aduse la bordul cargoului, pătrunderea apei a fost ținută sub control, nava reușind să ajungă în portul Wando, prin propriile mijloace, escortată de remorchere.
Explozie pe un tanc petrolier. Doi marinari au dispărut. Pe data de 10 ianuarie, în jurul orei 15, în timp ce se afla în Marea Galbenă, la 45 mile marine sud-est de Qingdao, la bordul tancului petrolier „MT Hong PU 6” s-a produs o explozie urmată de incendiu. În urma deflagrației, vasul s-a rupt în două. Venită în ajutor, nava SAR „Bei Hai Jiu 115” a salvat 15 membri ai echipajului, alți doi fiind dați dispăruți. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2878 secunde