Explozie de bucurie

330
< 1 min citire
O explozie de bucurie s-a făcut auzită marți noapte în parcul din Chicago, unde democratul Barack Obama le-a dat întâlnire susținătorilor săi, la anunțarea victoriei sale la alegerile prezidențiale, relatează AFP. Ei agitau steagurile americane și pancarte cu sloganul "Yes, we can", al senatorului de Illinois devenit primul afro-american ales în funcția de președinte al SUA. "A fost nevoie de mult timp, dar în noaptea aceasta, grație a ceea ce am făcut azi (n.r. - marți), în acest moment de cotitură, schimbarea a venit în America", a declarat senatorul Obama, în vârstă de 47 de ani, în fața unei mulțimi dezlănțuite de circa 125.000 de susținători care se adunaseră în Grand Park din Chicago pentru a sărbători. "E victoria voastră", le-a spus el susținătorilor. Elegant, și-a salutat adversarul republican care "a făcut sacrificii pentru America pe care cea mai mare parte dintre noi nici măcar nu pot încerca să și le imagineze".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0317 secunde