FC Farul a condus 60 de minute lidera clasamentului la ea acasă, CFR Cluj fiind redusă în prima repriză la umila condiție de echipă din eșalonul secund. Fără folos însă pentru Farul, din moment ce, după pauză, și-au intrat în rol arbitrii, care au validat un gol din ofsaid clar și au tras pe față cu gazdele. Rezultatul final a fost viciat, ceea ce atrage din partea Farului un memoriu împotriva "fluierașilor".
"Facem memoriu împotriva arbitrajului. Golul egalizator al CFR-ului s-a marcat din ofsaid, iar maniera de arbitraj din repriza secundă ne-a fost ostilă. Fără reușita de 1-1, marcată în minutul 60, nu știu cum ar fi decurs meciul. Gazdele ar fi intrat în criză de timp, s-ar fi precipitat și poate nu mai reușeau să câștige. În privința echipei noastre, s-a văzut că a avut atitudine pozitivă. Meciul cu Pandurii trebuie câștigat neapărat. Nu ne mai permitem egaluri acasă cu echipe cu care ne luptăm pentru evitarea retrogradării", a declarat, pentru "Cuget Liber", Constantin Gache, președintele Farului.
Oficialul constănțean crede că, în ciuda înfrângerii de la Cluj, "rechinii" păstrează șanse reale de salvare de la retrogradare, însă trebuie ca, în continuare, să își adjudece toate punctele de acasă.
"Vom munci în continuare. Eu zic că această echipă merită să rămână în Liga 1", a arătat și Ion Marin, antrenorul principal al echipei.
"Arbitrajul a fost pro CFR. Ne-a dezavantajat clar", s-a plâns Dinu Todoran, autorul golului prin care Farul a deschis scorul și unul dintre cei mai buni "rechini" miercuri seară.
"Ne deranjează să pierdem puncte peste puncte din cauza arbitrilor. Toată repriza a doua Clujul a fost împinsă în față de centralul Victor Berbecaru. Arbitrii au viciat rezultatul", a punctat Gheorghe Bosînceanu, președintele consiliului director al FC Farul.
Clujenii au zburdat pe partea lui Szekely
Gheorghe Bosînceanu a contestat dur și prestația unuia dintre asistenți, Zoltan Szekely, pe a cărui parte s-au petrecut mari nereguli, inclusiv golul din ofsaid al lui Dorsin.
"Nu știu ce a fost în mintea lui Szekely. E un arbitru de tușă cu experiență și ar fi trebuit să vadă ceea ce a fost evident: ofsaid de 1-2 m la Dorsin. A fost punctul culminant al «evoluției» sale", a arătat președintele CD al Farului.
Potrivit lui Gheorghe Bosînceanu, a fost evident de la început, de la șutul lui Gerlem, când trebuia să se acorde corner pentru Farul și s-a dat aut de poartă pentru CFR, că "rechinii" luptă și împotriva lui Szekely, în culpa căreia se rețin și alte auturi nesemnalizate și faulturi neacordate.
"Prin modul în care Szekely și-a făcut datoria, se poate trage concluzia că a avut intenția de a frauda Farul", a încheiat Gheorghe Bosînceanu.