Fostul premier ungar Viktor Orban: „Jefuirea țării a început!”

30
1 min citire
Fostul premier ungar Viktor Orban: „Jefuirea țării a început!” - fostul-1781605684.webp
Jefuirea țării a început, a afirmat fostul premier al Ungariei Viktor Orban, adăugând că, în perioada următoare, principala sarcină a partidului său Fidesz, acum de opoziție, va fi să prevină acest lucru prin unirea forțelor cu poporul, informează agenția MTI.
Victor Orban a notat într-un interviu publicat de portalul de știri index.hu că, în timp ce în 2010 una dintre primele măsuri ale guvernului Fidesz a fost impozitarea băncilor și utilizarea veniturilor pentru oameni, primele măsuri ale actualului guvern al partidului Tisza au inclus eliminarea plafonării ratei dobânzii la creditele ipotecare - „cu alte cuvinte să ia bani de la oameni”.
El a îndemnat Fidesz să forțeze noul guvern să renunțe la aspecte ca implementarea pactului privind migrația al Uniunii Europene și eliminarea plafonării ratei dobânzii și a calificat propunerile de reducere a salariilor primarilor și parlamentarilor drept ipocrizie și propagandă comunistă grosolană, argumentând că atragerea de funcționari publici calificați necesită salarii competitive, nu reduceri.
Potrivit liderului Fidesz, „jefuirea sistematică a țării a început și până în toamnă va fi clar vizibilă", dar, în opinia sa, oamenii vor tolera acest lucru în tăcere. „Așadar, va trebui să lansăm o mișcare patriotică serioasă și, prin unirea forțelor cu poporul, să prevenim jefuirea Ungariei, a spus fostul premier.
Orban a respins totodată alegațiile de corupție referitoare la o serie de foști responsabili ai administrației sale, susținând că este vorba de o dinamică normală în primele luni după o înfrângere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0361 secunde