Ieri, la Casa de Cultură, a avut loc ședința de bilanț a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța. La eveniment a participat și prefectul județului, Dănuț Culețu.
Potrivit colonel dr. Petre Trandafir, șeful ISU, "obiectivul general urmărit a fost reprezentat de creșterea gradului de operaționalizare și ridicare a capacității de acțiune și de răspuns a instituțiilor județene cu funcții complexe de sprijin din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență".
În perioada analizată, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al Județului Constanța a fost alertat pentru 1.696 situații de urgență (în medie de 5,93 pe zi), din care: 576 incendii, 217 intervenții ale Stației de Intervenție pentru Asistență Medicală de Urgență și Descarcerare (SIAMUD), 108 alte situații de urgență, 365 alte intervenții, două acțiuni de protecția mediului, 41 asanări muniție neexplodată, 12 depoluări marine și 375 transporturi periculoase.
În anul 2007, pe teritoriul județului Constanța au avut loc 576 incendii (în medie 2,01 pe zi), din care au fost salvate 25 persoane (24 adulți și un copil) și protejate bunuri și instalații în valoare de peste 131 milioane lei.
Din totalul incendiilor, 38,26% s-au înregistrat la locuințe și anexele acestora, 33,12% la diverse activități de servicii, 14,42% la instituții publice, 6,77% la agricultură și servicii auxiliare, 3,94% la hoteluri și restaurante și 3,43% la diverse activități de industrie.
Cele mai multe incendii au fost produse de fumat (24,67%), focul deschis fără respectarea normelor (18,40%), instalații electrice defecte (16,66%), acțiunea intenționată (10,06%), jocul copiilor cu focul (6,07%).
Ca urmare a incendiilor au decedat opt persoane (un copil și șapte adulți) și au fost răniți alți opt adulți.
La intervenția din 7.09.2007 la un apartament, a decedat plt. maj. Iulian Arusoaei, ca urmare a prăbușirii de la etajul 6, în timp ce încerca să intre în locuință, pe geam, pentru a salva viața unui bătrân.
Ancheta privind moartea acestuia este, încă, în plină desfășurare la Parchetul Militar Constanța.