Gabrielle Giffords, membră democrată a Congresului american, grav rănită sâmbătă, într-un atac armat care a avut loc în Arizona, în sud-vestul Statelor Unite, este "capabilă să respire singură", au anunțat, marți, medicii ei.
Gabrielle Giffords, în vârstă de 40 de ani, a fost grav rănită la cap, într-un atac armat, la Tucson, în timpul unui miting, în care au fost ucise șase persoane, între care o fetiță de nouă ani și un judecător federal, iar alte 14 au fost rănite.
"Sunt fericit să anunț că se descurcă", a declarat, într-o conferință de presă, Michael Lemole, neurochirurg în cadrul University Medical Center (UMC) din Tucson.
"Starea sa este neschimbată față de ieri. Ea răspunde în continuare la comenzi simple, iar noi am putut diminua dozele de calmante", a adăugat el.