Georgia are un nou președinte. Controversatul Mihail Kavelașvili a depus jurământul

234
< 1 min citire
Georgia are un nou președinte. Controversatul Mihail Kavelașvili a depus jurământul - georgia-1735465992.jpg
Mihail Kavelaşvili, noul preşedinte al Georgiei, loial Partidului Visul Georgian, aflat la putere, a depus jurământul duminică, într-o scurtă ceremonie, la Parlament, succedându-i lui Salome Zurabişvili, o susţinătoare a opoziţiei proeuropene, relatează stiripesurse.ro
Acest fost fotbalist cunoscut prin luări de poziţie ultraconservatoare şi antioccidentale a fost învestiti în funcţie în cadrul unei ceremonii scurte la Parlament.
Cu câteva minute mai înainte, Salome Zurabişvili a anunţat că părăseşte palatul prezidenţial dar că se consideră în continuare ”singura preşedintă legitimă” a Georgiei.
Ea a promis să continue să lupte împotriva Partidului Visul Georgian.
”Voi părăsi palatul prezidenţial pentru a vă fi alături, purtând cu mine legitimitatea, steagul încrederii voastre”, a declarat ea în faţa platului prezidenţial, în faţa unei mulţimi de susţinători.
Cel puţin 2.000 de persoane s-au adunat duminică dimineaţa în faţa palatului prezidenţial, la Tbilisi, la apelul lui Salome Zurabişvili, pentru a denunţa învestirea lui Mihail Kavelaşvili.
Numeroşi manifestanţi agitau steagul Uniunii Europene (UE), au constat jurnalişti AFP la faţa locului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.038 secunde