Weekendul acesta, sunt întâmpinați de evenimente culturale dedicate primăverii și, în special, Zilei Femeii. Instituțiile de cultură din oraș propun publicului recitaluri, spectacole de teatru, operă și întâlniri literare, astfel încât fiecare categorie de public să își poată găsi un eveniment pe plac.
La Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, primăvara începe în acorduri muzicale. Sâmbătă sunt programate recitaluri susținute de cursanții centrului, care vor interpreta piese la diverse instrumente precum vioară, pian, clarinet și saxofon. Evenimentul reunește tineri artiști de diferite vârste și promite momente muzicale pline de sensibilitate și energie.
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța organizează o nouă întâlnire a Clubului de lectură dedicată operei lui Ion Creangă, cu prilejul împlinirii a 189 de ani de la nașterea marelui povestitor. Evenimentul va avea loc vineri, 6 martie, de la ora 11:00, în Sala „Liliana Lazia”. Participanții vor discuta despre viața și scrierile autorului „Amintirilor din copilărie”, într-o întâlnire coordonată de directoarea instituției, Amelia Stănescu, și de bibliograful Ionel Alexe.
Pentru cei mici și familiile lor, Casa de Cultură găzduiește duminică, 8 martie, de la ora 11:00, spectacolul „Albinuta Maya”. Spectacolul aduce pe scenă o poveste plină de culoare și muzică, în care copiii sunt invitați să descopere aventura celebrei albine curioase. Montarea este una interactivă și transmite, într-un mod accesibil, mesaje despre prietenie, curaj și respectul față de ceilalți.
Iubitorii de operă sunt invitați sâmbătă, 7 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, unde revine pe scenă capodopera lui Wolfgang Amadeus Mozart, „Flautul fermecat”. Spectacolul urmărește aventura prințului Tamino, care pornește într-o călătorie plină de încercări pentru a o salva pe Pamina, într-o poveste spectaculoasă despre curaj, iubire și lupta dintre lumină și întuneric.
La Teatrul de Stat Constanța, publicul poate urmări în acest weekend spectacolul „Livada de vișini”, celebra piesă a lui Anton Pavlovici Cehov. Reprezentațiile sunt programate sâmbătă și duminică, de la ora 19:00. Povestea urmărește destinul unei familii aristocrate aflate în declin, nevoită să își vândă livada de vișini, simbol al trecutului și al amintirilor, într-o lume care se schimbă rapid.
Copiii sunt invitați și la Teatrul pentru Copii, duminică, 8 martie, de la orele 10:30 și 12:00, la spectacolul „Legenda Mării Negre”. Inspirată din legendele și misterele mării, montarea propune o călătorie imaginară într-un univers subacvatic populat de personaje fascinante precum sirene, meduze sau căluți de mare. Spectacolul, recomandat copiilor de peste trei ani, combină povestea, poezia și umorul într-o experiență interactivă și plină de culoare.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.