Premierul britanic Gordon Brown a anunțat, ieri, rambursarea donațiilor oferite Partidului Laburist, în mod anonim, de un om de afaceri, lucru ce a provocat un nou scandal care afectează guvernul, relatează AFP.
"Este complet inacceptabil. Nu ar fi trebuit să se întâmple, iar banii vor fi înapoiați", a spus Brown, asigurând că nu a știut nimic despre aceste donații până sâmbătă seară, când informațiile au apărut în presă.
Davis Abrahams a făcut donația prin intermediul unor "cadouri" pentru prieteni și colegi, care apoi depuneau sumele în conturile laburiștilor, potrivit presei. Conform legii, persoanele care fac donații în calitate de intermediar trebuie să declare identitatea celui care a dat banii de la început.
Luni, Peter Watt, secretarul general al laburiștilor, responsabil pentru partea financiară, a demisionat, după ce a recunoscut că era la curent cu mecanismul ales de omul de afaceri pentru a-și ascunde identitatea.
Brown a recunoscut că donațiile au fost "declarate în mod necorespunzător" Comisiei electorale britanice și a anunțat formarea unei comisii de experți pentru stabilirea de noi proceduri, pentru ca astfel de incidente să nu se repete.