Hitler l-a exclus pe un eurodeputat britanic din PE

341
< 1 min citire
Grupul conservator din Parlamentul European a anunțat ieri excluderea unui eurodeputat britanic, care făcuse o paralelă între președintele PE, germanul Hans-Gert Poettering, și Adolf Hitler, relatează AFP.
Grupul PPE și președintele său, Joseph Daul, "consideră că astfel de cuvinte lezează reputația Parlamentului European și a grupului PPE-DE", potrivit unui comunicat.
Într-o ședință plenară din 31 ianuarie, Daniel Hannan, membru al Partidului Conservator britanic, a comparat o interpretare a regulamentului PE de către Poettering cu legea germană din 1933, care a oferit întreaga putere naziștilor. Hannan a spus că este tentat să o compare cu Ermächtigungsgesetz din 1933, dar crede însă că "ar fi totuși disproporționat și poate puțin grosolan față de președintele nostru, care este un democrat și un om convenabil".
Protestul lui Hannan viza o decizie adoptată în plen, care îi oferea președintelui PE dreptul de a anula cererile de vot prin apel nominal, când consideră că ele au ca scop doar obstrucționarea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0362 secunde