Igor Dodon: Mișcările și partidele unioniste ar putea fi interzise în R. Moldova

122
< 1 min citire
Igor Dodon: Mișcările și partidele unioniste ar putea fi interzise în R. Moldova - igordodon-1501359671.jpg
Mișcările și partidele unioniste ar putea fi interzise în Republica Moldova, propune președintele Igor Dodon, care urmează să înainteze un proiect de lege în acest sens, relatează UNIMEDIA."În Constituție este indicat expres că orice organizație politică sau obșteștească care pledează pentru lichidarea suveranității și independenței Republicii Moldova este anticonstituțională. Exact așa prevedere este și în România", a spus Dodon într-o conferință de presă.
"Nu vreau nimic mai mult, decât mai departe această prevedere a Constituției să se regăsească în legile organice la fel ca în România. Vom lua exact ce-i prevăzut în legislația României. Exact ca-n România, ca frații. Se referă la toți. Și la cei care vor unirea cu România, și cei care vor unirea cu Rusia", a adăugat Dodon.
El a precizat că va înainta un asemenea proiect de lege în toamna anului curent.
"Vom înregistra în toamnă o inițiativă a președintelui privind interzicerea prin lege a oricărui partid sau organizații obștești care pledează pentru lichidarea statalității", a conchis Dodon.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0408 secunde