În 2008, Farul a cucerit 43% dintre punctele puse în joc în Liga 1

271
2 min citire
În meciurile desfășurate în acest an, în returul sezonului trecut al Ligii 1 și în prima parte a ediției 2008/2009, "rechinii" au susținut 32 de meciuri, din care au obținut 42 de puncte.
Într-un clasament al celor 23 de antrenori care au activat la echipe de Liga 1 în acest an, tehnicianul Farului, Ion Marin, ocupă locul 15. Au fost luați în calcul doar cei cu cel puțin 10 prezențe pe banca tehnică în campionat.
Topul este bazat pe raportul dintre punctele puse în joc și punctele cucerite, Farul adjudecându-și 42 dintre cele 96 de puncte și având astfel o eficacitate de 43,75%. Dintre cele 32 de meciuri susținute (15 partide în returul sezonului trecut și 17 în acest tur de campionat), Farul a câștigat 11, 9 le-a încheiat la egalitate, iar 12 le-a pierdut. Golaverajul este 28-39.
Dintre cei 39 de antrenori ai Ligii 1 pe 2008, doar 7 sunt integraliști, printre care și "Săpăligă". În clasament, în fața tehnicianului farist se află Dorinel Munteanu (45%), iar constănțeanul îl devansează pe Ioan Ovidiu Sabău (39%).
Pentru returul Ligii 1, clubul constănțean a luat decizia de a pune pe lista de transferări 7 fotbaliști de la prima echipă (Vlas, Farmache, Șchiopu, Maxim, Nae, Cruceru, Gosic), iar de la Farul II va renunța la Tibi Moldovan și Neaga.
Pe lângă transferurile pe care le plănuiește, Farul are în vedere și o serie de tineri jucători, atât de la Farul II, cât și dintre cei împrumutați.
În această a doua categorie se încadrează Mățel (fundaș dreapta), Pantelie (mijlocaș - vârf), Larie (mijlocaș), Lăzărescu (fundaș stânga), toți de la Delta Tulcea, sau Liviu Mihai II (mijlocaș), de la CSM Ploiești, ambele cluburi fiind divizionare secunde.
Farmache vrea să devină liber de contract
Invocând restanțe financiare, fundașul dreapta Răzvan Farmache a depus un memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru a deveni jucător liber de contract.
"Sper ca memoriul meu să fie soluționat pozitiv de LPF. Vreau să devin jucător liber. Mi-am făcut datoria la Farul", a declarat Farmache.
Conform regulamentului, un jucător poate depune memoriu pentru a deveni liber de contract dacă clubul are restanțe financiare de mai mult de două luni.
Antrenorul principal al Farului, Ion Marin, a declarat, pentru "Cuget Liber", că, într-adevăr, la Farul există o întârziere de plată, însă nu de natură a determina introducerea unui memoriu.
"Recunoaștem că avem o restanță, însă doar pe o lună, octombrie. Conform regulamentului nostru de ordine interioară, banii se plătesc în primele 15 zile ale lunii următoare. Practic, am întârziat cu 15 zile, atât", a declarat Ion Marin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde