În cazul unui referendum, europenii ar respinge aderarea Turciei la UE

298
< 1 min citire
Europenii au păreri împărțite cu privire la aderarea Turciei la UE, dar o netă majoritate se pronunță cu "nu", dacă s-ar organiza un referendum pe această temă, potrivit unui sondaj efectuat în cinci state europene și prezentat la Istanbul, relatează AFP.
Întrebați despre o aderare a Turciei, 47% s-au declarat favorabili,în vreme ce alți 47% au spus că nu sunt de acord, potrivit studiului coordonat de Universitatea auto-nomă din Madrid, Universitatea din Granada și Bogazici University (Istanbul). În schimb, dacă s-ar pune aceeași întrebare într-un referendum, 52% ar spune "nu", față de 41% care ar fi de acord. 7% nu ar răspunde.
Sondajul a fost efectuat în Germania, Spania, Franța, Polonia și Marea Britanie.
Într-un referendum, "nu" ar câștiga în trei țări: Franța (64,4%), Germania (62) și Marea Britanie (46,3), iar "da" ar câștiga în Polonia (54,1) și Spania (53,2).
Sondajul intitulat "Percepții europene despre Turcia ca viitor stat membru", a fost rea-lizat în august-septembrie 2009 pe un eșantion de peste 5.000 de persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde