Laura Kövesi vrea să atace corupția din porturile UE. "Regulile jocului s-au schimbat!"

179
2 min citire
Laura Kövesi vrea să atace corupția din porturile UE.
Laura Kövesi, procurorul-șef al Parchetului European, vrea să distrugă corupția din porturile UE care sunt invadate de organizații infracționale chineze, le-a spus joi jurnaliștilor cu care s-a întâlnit la biroul vamal grec din portul Pireu, Atena, gestionat din 2016 de compania publică chineză Cosco Shipping, potrivit publicație franceze Le Monde.
La mijlocul lunii septembrie, instituția judiciară responsabilă cu apărarea intereselor financiare ale UE anunțase că a confiscat o cantitate-record de mărfuri chinezești, respectiv 2.400 de containere intrate în Uniunea Europeană fără a plăti taxe vamale sau TVA.
Laura Kovesi: Portul Pireul, țintă atractivă pentru grupurile infracționale 
Șase persoane, dintre care doi agenți ai vămii grecești, sunt presupuse a fi implicate în această rețea de proporții. „Pireul, unul dintre cele patru porturi cele mai mari ale Uniunii Europene, este o țintă atractivă pentru grupurile infracționale. Dar nu este doar un port, este poarta de intrare în Europa!", apreciază șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. 
Pe acest amplasament, unde inscripțiile în chineză sunt acum la tot pasul, Kövesi a spus: „Am venit la Pireu pentru a alerta asupra faptului că nu avem de-a face cu niște mici contrabandiști, ci cu grupuri infracționale organizate și periculoase, care au creat un ecosistem susținut prin corupția unor agenți vamali și fiscali, a unor funcționari vamali și a unor angajați de bancă". Cea supranumită „doamna de fier a României” nu se ferește de formulări dure: „Suntem invadați de organizații infracționale din țări terțe, în special chineze (…) Dar avem un mesaj pentru acești infractori: regulile jocului s-au schimbat!".
Operațiunea Calypso: pagubă de 800 milioane euro din bugetele UE 
Conduse de poliția greacă, Parchetul european de la Atena și Oficiul European de Luptă împotriva Fraudelor (OLAF), operațiunea „Calypso” a scos la lumină un mecanism fraudulos organizat de cel puțin opt ani și care a cauzat „cel puțin 800 de milioane de euro daune bugetelor UE și ale statelor membre", potrivit lui Kövesi, relatează libertatea.ro. Ancheta arată că vameșii sunt suspectați că au eliberat certificate false, că nu au declarat anumite mărfuri sau au minimizat cantitățile importate. Grupurile organizate profitau, de asemenea, de procedura vamală 42, un mecanism care le permite importatorilor scutirea de TVA la intrarea în UE, dacă mărfurile sunt destinate a fi transportate într-un alt stat membru în care firme fantomă create de aceste grupuri nu plătesc nici ele TVA. Operațiunea „Calypso” abia a intrat în prima fază. „Este un maraton lung, sunt implicate 14 state membre, iar obiectivul meu este să obțin aceleași rezultate pozitive pe care le-am avut la Pireu și în alte locuri: la Constanța, Gdansk, Marsilia", explică Laura Kövesi. 
Din cauza acestui volum uriaș de muncă, șefa Biroului Procurorului European (EPPO — European Public Prosecutors Office) a cerut suplimentarea resurselor la Atena cu trei procurori. „Avem cazuri dificile în Grecia și avem nevoie de mai multe resurse", comentează ea. Pentru că, pe lângă această anchetă transfrontalieră, Grecia îi pune Parchetului european probleme și în alte dosare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.084 secunde