Laurențiu Florea a fost îmbrăcat la nuntă ca Mutu

3275
3 min citire
Fundașul stânga al Farului, Laurențiu Florea, s-a căsătorit, sâmbătă, la Constanța, cu Ionela Bonea, o frumoasă învățătoare. Cununia civilă s-a desfășurat în aer liber, în parcul Bisericii "Sf. Mare Mucenic Mina". Mirii s-au deplasat cu o limuzină "Lincol Krystal" albă, lungă de 8,6 m.
"Ne-am cunoscut în urmă cu opt ani, la o cafea, în oraș, prin intermediul unor prieteni comuni. În primul rând, m-au atras la ea ochii, care sunt superbi", a povestit, pentru "Cuget Liber", Laurențiu (27 ani) începuturile relației sale cu Ionela (24 ani), învățătoare la Medgidia.
Pe timpul zilei, mirii s-au deplasat cu o limuzină "Lincoln Krystal" albă, cu 8 locuri, lungă de 8,6 m. Laurențiu a purtat un costum "Carlo Pignatelli" negru, adus din Italia, iar Ionela o rochie "Demetrios" de la "Mariaj Lux". "Carlo Pignatelli" este firma care îi îmbracă și pe fotbaliștii de la Juventus, iar Mutu a purtat la nunta cu Consuelo un costum ca al lui Laurențiu Florea.
Cununia civilă s-a desfășurat în parcul Bisericii "Sf. Mare Mucenic Mina", ceremonialul fiind efectuat de Rodica Crăciun. "Ce tineri și frumoși sunteți!", i-a admirat ofițerul de stare civilă pe miri. Laurențiu a rostit un "Da!" sonor, dar consimțământul miresei a fost mai timid, prilej pentru un nuntaș să exclame: "Nu s-a auzit!". La semnături, iarăși comentarii: "Ionela, ai grijă ce semnezi" și "Lale (n.n. - Laurențiu), stiloul tău are cerneală?". La loc de cinste au fost și nașii, Geanina și Cristian Bardu (fotbalist la CS Năvodari).
"Am înscris acum cel mai important gol din viața mea. Atât eu, cât și soția am trăit un eveniment extrem de fericit", ne-a spus fundașul stânga al Farului, după ce el și Ionela au devenit soț și soție.
Înainte ca cei doi să intre în Biserica "Sf. Mina", unde au primit taina cununiei de la frații Nicolae și Viorel Picu, mai mulți copii discutau, pe margine: "E fotbalist la Farul?", "Da", "Florea Daniel?", "Nu, Laurențiu". După ce mirilor le-au fost puse cununiile, cineva din biserică l-a admirat pe Laurențiu: "Semeni cu Ștefan cel Mare, cu coroană".
La petrecerea de la Restaurantul "Melody", unde au participat 270 de nuntași, au venit și colegi de-ai mirelui de la Farul (Nae, Farmache, Voiculeț), foști la Farul (Baicu, Sorin și Cosmin Mocanu), de la Medgidia (R. Chiperi, G. Pitu, Cl. Mitu) sau Mangalia.
În zorii zilei de astăzi, Laurențiu și Ionela pleacă în primul voiaj de nuntă, la Paris, iar între 26 și 31 mai se vor afla în Grecia, alături de nași.
Mireasa, recuperată cu o declarație de dragoste și patru sticle goale
Mireasa a fost furată de Mitu și câțiva prieteni, iar pentru a o recupera Laurențiu a fost pus să spună o declarație de dragoste și să le dea hoților două sticle de whisky și două de șampanie. "La declarație m-am descurcat cel mai bine. Doar îi spun Ionelei cuvinte dulci în fiecare zi. Nu mi-a fost greu. În privința sticlelor, le-am dat pe toate goale, căci mi-au cerut «de» whisky și șampanie și nu «cu» whisky și șampanie", ne-a spus, râzând, Laurențiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0319 secunde