S-a deschis sezonul de reparații administrative majore. Fie că îți repari instalația termică din casă, îți montezi centrală pe gaz sau termopane sau te apuci de lucrări de izolație a pereților, tot gospodar se numește că ești. Și, după cum obișnuiește românul, dă un ban și stă în față. Oare?
Izolațiile pereților au căpătat o mare importanță în ultimii ani și din ce în ce mai mulți proprietari ape-lează la serviciile firmelor specia-lizate. În cazul în care nu există obiecții privind zgomotul și mizeria din partea vecinilor de pe scară, oricine poate angaja o astfel de firmă pentru a efectua lucrările nece-sare. Procesul se desfășoară în felul următor: contactezi firma specializată, te înțelegi la preț, pregătești banii și dai startul renovărilor.
După cum ne-a explicat un proprietar, lucrările pot fi făcute în două moduri diferite: fie alegi să faci lucrări doar pentru propriul apartament, fie se încheie un contract colectiv, care să reprezinte toți proprietarii care doresc să efectueze lucrările.
În al doilea caz, este vorba despre o lucrare de proporții mai mari, care presupune acordul tuturor proprietarilor și anunțarea datei începerii lucrărilor și condițiile desfășurării acesteia.
O nouă lucrare, o nouă țeapă
Pe Aleea Daliei nr.6, în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor, lucrările sunt în curs la trei apartamente. Deși nu era nici un muncitor la fața locului când am ajuns, schelele fixate de pereții blocului și materialele de construcții care le înconjurau erau semne sigure că lucrul este în toi.
Am stat de vorbă cu un proprietar de la scara vecină, care a lucrat cu aceeași echipă la izolația propriului apartament. "Ei lucrează bine și repede, la mine a durat aproximativ patru zile lucrarea. În schimb, au lăsat cam multă mizerie în urmă", ne-a spus bărbatul.
Deși curățenia la locul de muncă era obligația lor directă, cei de la firmă s-au făcut că plouă. După finalizarea lucrării de la scara B3 de pe Aleea Daliei, muncitorii s-au făcut nevăzuți, cu tot cu bani, fără să adauge ultimele finisaje, de altfel necesare și promise de la început.
Proprietarii nu au avut de ales și s-au organizat cum au putut pentru a scăpa de urmele lucrărilor care, la început, se anunțaseră rapide și impecabile. "Tot noi am dat bani și pentru curățenie, am apelat la femeile de serviciu, am ajutat și noi. Ei au dispărut pur și simplu și n-am mai dat de ei o vreme", adaugă proprietarul.
Lucrări fără garanție
Firma lucrează cu propriul material, iar proprietarii plătesc doar manopera. Tariful practicat este de 50 lei pe metru pătrat, iar în cazul unui apartament de trei camere, spre exemplu, toată distracția te costă în jur de 2.200 lei.
De asemenea, există avantajul, poate singurul, că te poți înțelege cu muncitorii sărespecte orele de odihnă, cum s-a întâmplat în cazul celor de pe Aleea Daliei. "Ne-am înțeles cu ei de la început și nu au fost probleme cu gălăgia. Oricum, ei lucrează cam 11-12 ore pe zi, de dimineața de la opt, până seara. Chiar și fără orele alea, totul a decurs bine", ne-a mai spus proprietarul.
Din păcate, deși în contract era asigurată și garanția lucrării, constructorii nu s-au mai ținut de promisiune. Încă o greșeală din partea lor care, se pare, a fost trecută cu vederea, din moment ce se ocupă și de renovările scării vecine.
Probabil că proprietarii la ale căror locuințe se lucrează acum vor avea mai mult noroc. Cum pe lângă bloc deja sunt mormane de materiale împrăștiate peste tot și nimeni care să le strângă, lucrurile riscă să se petreacă la fel.