Medicul Alin Vasilescu de la Sanatoriului Balnear din Mangalia a plecat dintre noi. Anunțul a fost făcut de fiica acestuia avocata Cosmina Stoian.
„Dragă tată, rămâi în sufletul meu drept cel mai onest, generos, erudit, altruist și blând om, având onoarea de a-ti fi fiică! O viață de om dedicată profesiei de medic și tot atâta timp dedicat complicatei misiuni de a face din noi, copiii tăi, cândva mici, oameni mari !
Drum lin spre lumina și pace veșnică!”
Și colegii de la Sanatoriului Balnear Mangalia, acolo unde medicul Alin Vasilescu a profesat mulți ani, au transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate:
„Cu durere în sufletele noastre, noi personalul de la Sanatoriul Balnear, pavilonul B., ce am lucrat alături de domnul doctor Vasilescu, suntem alături de familia îndoliată!
Condoleanțe! Ce OM, ce valoare!
Domnul Doctor era trup și suflet pacienților și tuturor personalului din Sanatoriul Balnear Mangalia.
Drum lin, domnul Doctor!
Dumnezeu să vă odihnească în împărăția lui!”
Cei care l-au cunoscut pe medicul Alin Vasilescu își vor putea lua rămas bun la capela bisericii Sf. Arhagheli Mihail și Gavriil din Mangalia.