Marți, prima zi din luna iulie aduce vreme caldă și frumoasă în Dobrogea, unde vor fi în jur de 30-31 de grade Celsius, cu cer variabil și vânt moderat.
Pe litoral scad ușor temperaturile până la 26 de grade Celsius.
Aproximativ 30-31 de grade Celsius sunt anunțate și miercuri, în Dobrogea, în timp ce, pe litoral vor fi 28 de grade Celsius.
După câteva zile mai moderate, canicula se întoarce în primul weekend din luna lui iulie, mai ales în sudul și vestul țării. Totuși, se întrevede și un episod de ploi în a doua săptămână din iulie.
Temperaturile vor depăși din nou pragul de 30°C în cea mai mare parte a țării, iar în sud și vest va fi caniculă pe arii extinse, cu maxime ce s-ar putea apropia de 38 – 40°C, îndeosebi în sud-vest.
Cantitățile de precipitații acumulate până în jurul datei de 11 iulie, conform modelului meteorologic GFS.După câteva zile toride, săptămâna viitoare se întrevede o nouă răcorire a vremii. Ne putem aștepta și la un episod de ploi, care ar putea fi însemnate cantitativ în unele regiuni.
Conform estimărilor actuale, ultima jumătate a lunii va aduce o vreme caldă și însorită. În continuare, cele mai mari anomalii termice se concentrează în zona de sud și vest a țării. Nu vor lipsi nici episoadele de instabilitate atmosferică, cu averse torențiale și furtuni.
PROGNOZA IULIE 2025 România intră într-un nou episod de caniculă: ANM a actualiat prognoza meteo pentru luna iulie
Temperaturile în luna iulie se vor situa peste cele normale în aproape toată țara, dar mai ales în regiunile sudice. Ploile vor fi puține și pe alocuri vor lipsi, potrivit prognozei pentru perioada 30 iunie – 28 iulie, transmite marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), conform Mediafax.
30 iunie – 7 iulie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
7 – 14 iulie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
14 – 21 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, anunţă ANM.
21 – 28 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.