Marcel Ciolacu şi-a depus candidatura la preşedinţia CJ Buzău. "Mă întorc unde am crescut"

74
< 1 min citire
Marcel Ciolacu şi-a depus candidatura la preşedinţia CJ Buzău.
Candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, fostul premier Marcel Ciolacu, şi-a depus duminică dimineaţa candidatura şi semnăturile de susţinere a acesteia la sediul Biroului Electoral Judeţean Buzău, însoţit de mai mulţi membri din conducerea organizaţiei şi de primarii municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat.
După predarea dosarelor cu semnături, Marcel Ciolacu a mulţumit buzoienilor care l-au sprijinit pentru depunerea candidaturii.
Aş dori să mulţumesc buzoienilor care şi-au pus semnătura pentru a-mi permite actul administrativ de depunere a candidaturii şi acest lucru mă onorează, dar cumva mă şi obligă. Mă întorc unde am crescut, nu fac un pas înapoi ci unul imens înainte. Mă întorc la administraţia locală, unde am fost consilier municipal, consilier judeţean, viceprimar, prefect interimar. Ştiu cel mai bine aceste lucruri", a spus Marcel Ciolacu.
Ciolacu a mai spus că rolul preşedintelui CJ este unul de coordonare strategică şi nu de „şef al primarilor”: „Preşedintele Consiliului Judeţean nu este şeful primarilor, nu este administrator. Împreună cu toţi primarii trebuie să ducem la îndeplinire un plan sectorial în infrastructură, sănătate şi educaţie prin parteneriate pe care le vom face".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0749 secunde