Marea Britanie va găzdui primul summit global dedicat inteligenţei artificiale (IA) la sfârşitul acestui an, cu scopul de a realiza o abordare holistică pentru atenuarea riscurilor asociate tehnologiei, a anunţat, la Washington, prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, transmite agenţia AFP.
„IA are un potenţial incredibil de a ne transforma vieţile în bine. Dar trebuie să ne asigurăm că este dezvoltat şi utilizat în siguranţă", a declarat Sunak în marja unei vizite la Casa Albă, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele american Joe Biden.
„Am creat continuu, de-a lungul istoriei, noi tehnologii revoluţionare pe care le-am folosit pentru binele omenirii. Acesta este ceea ce trebuie să realizăm din nou", a adăugat el.
Summitul ar urma să aibă loc în toamnă şi să reunească „ţări cu o abordare similară” pentru a pune bazele unei reglementări a domeniului, a spus un purtător de cuvânt al liderului britanic.
Ideea summit-ului nu urmăreşte însă să zădărnicească exploatarea IA, pe care state autoritare, precum China sau Rusia, ar putea-o face, a spus aceeaşi sursă. Cu toate acestea, răspunde dorinţei britanice de a găzdui, în viitor, sediul unui potenţial reglementator global al IA, dorinţă care ar putea fi totuşi subminată, în contextul în care Uniunea Europeană şi Statele Unite au au început deja să discute despre acest subiect.