Din 2009, Hotelul Rex din Mamaia va avea un frate geamăn. SC ANVIO Internațional Company SRL din București, administrată de Ion Viorel Păunescu, Anișoara Păunescu și Adela Popa, a demarat lucrările pentru un nou hotel de cinci stele. Noua construcție care va avea cinci etaje a primit autorizația de construire 1127/ 28.06.2007.
Hotelul Rex a fost vândut de omul de afaceri Viorel Păunescu unei societăți controlate de familia lui Dan Adamescu cu suma de 10 milioane euro.
Însă nu s-a vândut decât terenul de sub hotel. Suprafața de teren adiacentă și cea pe care era construit terenul de tenis, cumpărate de la primărie, au fost păstrate pentru construirea unui nou hotel de cinci stele. După ce Radu Mazăre a aflat intențiile lui Păunescu, se pare că a majorat prețul vânzării. Așa s-a ajuns ca un metru pătrat să fie cum-părat de Păunescu cu 400 de euro.
Proiectul a fost aprobat inclusiv de Comitetul Național al Zonei Costiere. Secretariatul tehnic permanent a primit documentația privind planul urbanistic de detaliu a imobilului format din p+m+5e. "Discuțiile s-au soldat cu avizarea favorabilă, cu unanimitate de voturi, a proiectului", precizează Simion Nicolaev, directorul Institutului Grigore Antipa din Constanța, reprezentantul Secretariatului Tehnic Permanent al CNZC.
Pentru raportul de mediu al planului de detaliu a fost emisă decizia 6363/ 2006 semnată de Lucia Ana Varga, președintele comitetului zonei costiere.
Regimul de înălțime al imobilului a fost stabilit prin certificatul de urbanism 2872/2006 emis de primăria Constanța. Practic, Mamaia are un PUD aprobat în 2001 printr-o hotărâre de consiliu local.
Nu ne putem plânge de lipsa locurilor de cazare din stațiunea care abia mai respiră în timpul sezonului estival. Într-o stațiune unde traficul este infernal, unde locurile de parcare sunt și așa insuficiente, un nou hotel nu face decât să aglomereze și mai mult zona. Aleea de promenadă, gândită inițial ca loc de relaxare, de unde localnicii și turiștii pot admira marea, nu își va mai putea dovedi utilitatea. Un zid de nepătruns se va înălța în fața lor.