Mareşalul Khalifa Haftar, primit de Vladimir Putin la Moscova

134
< 1 min citire
Mareşalul Khalifa Haftar, primit de Vladimir Putin la Moscova - 1-1695970326.jpg
Mareşalul Khalifa Haftar, liderul din estul Libiei, a fost primit, la Moscova, de preşedintele rus Vladimir Putin, au anunţat Forţele Armate Arabe Libiene (LAAF) şi Kremlinul, relatează agenţia AFP.
Mareşalul Haftar s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, în capitala rusă Moscova", au anunţat LAAF, fără a da alte detalii.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat întrevederea pentru agenţia de presă rusă TASS. „S-a discutat situaţia din Libia şi din întreaga regiune", a indicat sursa citată. Aceasta este prima întrevedere a celor doi lideri din 2019.
Haftar a sosit în Rusia pentru a discuta cu oficiali ai acestei ţări despre situaţia din Libia şi relaţiile bilaterale. El a fost primit de ministrul adjunct rus al Apărării, Iounus-Bek Yevkurov, care s-a deplasat de mai multe ori în estul Libiei pentru convorbiri cu mareşalul.
Ultima lor întâlnire a fost pe 17 septembrie, la sediul LAAF din Benghazi, la câteva zile după inundaţiile care au făcut mii de morţi şi dispăruţi în oraşul Derna, estul Libiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0366 secunde