Amenințările curg fără număr la Năvodari. Luptele electorale dintre politicienii locali se acutizează într-un mod inedit, pe fondul amenințărilor telefonice. În sensul acesta, primarul Tudorel Calapod susține că social-democratul Nicolae Matei l-ar fi amenințat pe el și pe consilierii PD-L prin intermediul unor SMS-uri. "Indiferent de oră, că e după amiază, că e 1 noaptea, că e patru dimineața, Matei trimite mesaje de amenințare: că vom muri, că vom fi împușcați, arestați sau otrăviți! Numai închisoare are Matei în cap. Dacă ar fi să ne luăm după el nu s-ar mai face nimic în orașul ăsta. Este bolnav pentru că își dorește foarte mult postul de primar al orașului", a conchis Calapod.
De cealaltă parte, Nicolae Matei a recunoscut, în mod surprinzător, că a trimis mesaje, însă nu a specificat și care era conținutul acestora: "Da, am trimis sms-uri primarului Calapod și fostului vice, Ștefan Gălbău. Prin tot ce face, nu cred că Tudorel Calapod va scăpa fără închisoare. Va avea o surpriză neplăcută atunci când unul dintre mesajele mele se va adeveri. Ziua aceea se apropie", a explicat Matei, pe un ton amenințător, refuzând, totuși, să spună ce anume conținea mesajul respectiv.
Consilierul PSD a precizat, de asemenea, că în opinia sa Consiliul Local Năvodari este "perfect funcțional și indiferent cât și-ar dori Calapod sau Culețu să îl dizolve, acest lucru nu se va întâmpla".
Cu sau fără amenințări, cert este faptul că, până la alegerile locale din acest an, CL va marca nu mai puțin de șapte luni de inactivitate administrativă și decizională. Ceea ce, în ciuda tuturor controverselor electorale dintre candidați, sau poate tocmai "grație" acestora, nu afectează decât locuitorii orașului.
În pofida acestor aspecte, deloc de neglijat, Matei pare să-și calculeze deja procentele din sondaje: "Lucrurile murdare nu vor merge mai departe. Ceea ce fac eu acum, fac pentru năvodăreni. De altfel, ei mă și creditează în sondajele, îmi acordă un capital de încredere", a adăugat acesta.