Mazăre, pe urmele Sulfinei

749
1 min citire
Radu Mazăre a trecut la negocieri la nivel înalt. Rezultatele obținute la nivel local l-au motivat pe liderul organizației județene a PSD să bată cu pumnul în masă la centru și să ceară mai mult. Mai exact este vorba despre cel puțin un minister care, potrivit lui Mazăre, i se cuvine Constanței într-un eventual viitor guvern PSD, ca urmare a rezultatelor foarte bune înregistrate de organizația constănțeană la alegerile locale. Asta, în condițiile în care PSD va câștiga și parlamentarele din toamnă.
Mazăre ar fi trebuit să ridice această problemă ieri, la ședința Biroului Permanent Național. Portofoliile vizate de Mazăre sunt transporturile și mediul, dar edilul tomitan nu exclude nici constituirea unui minister al turismului pe care este sigur că l-ar putea coordona foarte bine cineva de la malul mării.
Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Mazăre a lăudat prestația candidaților partidului la nivelul județului Constanța și a anunțat totodată că nici nu se gândește ca acum, după terminarea alegerilor, să primească în partid primari de la alte formațiuni politice sau pe foști membri PSD care ar intenționa să se reîntoarcă în partid.
PSD a obținut un scor foarte bun la Constanța, în timp ce PD-L a pierdut primării importante, precum Mangalia și Năvodari, iar liberalii, și ei, au rămas fără Hârșova și Cernavodă. După turul doi al alegerilor locale, situația se prezintă astfel: PSD a obținut 42 de primării, PD-L - 14, PNL - 11, PNȚCD - 2, iar PER - o primărie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde