Merkel exclude cooperarea cu Assad împotriva grupării Statul Islamic

98
< 1 min citire
Merkel exclude cooperarea cu Assad împotriva grupării Statul Islamic - angelamerkel-1449929756.jpg
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a exclus sâmbătă orice cooperare cu președintele sirian Bashar al-Assad în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), estimând că "majoritatea" sirienilor care caută refugiu în Europa au fugit de regimul de la Damasc, informează Agerpres.ro.
"Alianța internațională împotriva SI nu îi include pe Assad și trupele sale. Să nu uităm că majoritatea refugiaților care au venit la noi au fugit de (regimul) Assad", a spus Merkel într-un interviu publicat sâmbătă în Augsburger Allgemeine.
"Assad continuă să lanseze bombe-baril asupra poporului său, nu poate exista viitor pentru el în fruntea statului" sirian, și-a exprimat Merkel convingerea, îndemnând în același timp la o "soluție politică" la conflictul din Siria, o soluție negociată de regim și opozanți.
O coaliție internațională întreprinde lovituri aeriene împotriva SI în Siria, în timp ce intervenția militară a Rusiei în această țară vizează, potrivit Occidentului, atât jihadiști, cât și opoziția moderată. Germania va participa la eforturile militare internaționale cu avioane de recunoaștere, însă informațiile obținute nu vor fi comunicate nici Moscovei, nici Damascului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0507 secunde