Micii artiști cu suflet bun

340
2 min citire
Camere digitale de luat vederi, flashurile aparatelor de fotografiat, mulți părinți, bunici, colegi de clasă gălăgioși, iar pe scenă: Dorothy, Omul de Paie și Omul de Tinichea. Atmosfera celui de-al doilea spectacol umanitar "Vrăjitorul din Oz" susținut de "violoniștii" clasei a IV-a B de la Colegiul Național de Arte "Regina Maria", de dragul unei fetițe de numai 5 anișori, pe nume Maria Ghinea, diagnosticată cu autism. Decorurile aparțin colegilor mai mari din clasele a V-a și a VII-a Arte Plastice, coordonator prof. Lidia Ștefănescu, iar figurația scenică a fost asigurată de prichindeii de la grădinița "Andersen".
Sufletul acestui proiect educațional impresionant, intitulat "Mâini întinse peste Carpați", este învățătoarea Adina Tulbure, cea care, aflată într-un moment dramatic al existenței sale de mamă, a simțit nevoia să se implice în ajutorarea Mariei Ghinea. Și chiar o face cu-atâta pasiune încât pare că nimic și nimeni n-o poate opri. Cu sprijinul Editurii "Neliniști metafizice" a reușit să publice o cărticică - "Întâmplări din Țara Păpușilor de Lemn" - ale cărei vânzări sunt dedicate aceluiași scop. Ba mai mult, își dorește s-ajungă cu-acest spectacol și în mediul rural, considerând că povestea pe care a transpus-o în scenă, respectiv drumul lui Dorothy către Palatul de cleștar, constituie o parabolă a drumului copilului printre oameni.
De asemenea, la invitația Asociației părinților cu autism din Slobozia, Adina Tulbure caută sponsori pentru a prezenta acest spectacol umanitar și care nu presupune mai mult de un microbuz în care să încapă cei 12 mici artiști cu suflet bun.
O cheamă Maria și poate că și-ar dori să comunice, să se joace, chiar să se certe pentru jucării, dar nu poate. S-a născut cu o boală foarte specială, pentru a cărei vindecare nu-s de-ajuns pastilele, pentru că autismul afectează capacitatea de comunicare, flexibilitatea gândirii și, implicit, relaționarea cu cei din jur. Terapia pe care o urmează acest copil și pe care trebuie s-o suporte părinții ei, profesori în Iași, costă lunar 12 milioane lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0437 secunde