Mii de fani au urmărit showul de sâmbătă, de la Munchen, al cântăreţei Taylor Swift de pe un deal din afara stadionului unde superstarul american a susţinut unul dintre ultimele sale concerte în Germania, în cadrul turneului Eras Tour, relatează duminică agenţia DPA.
„Mă bucur să vă văd”, a strigat Swift în germană mulţimii prezente pe Olympiastadion din Munchen, când şi-a făcut apariţia pe scenă, în jurul orei locale 19:30, stârnind o reacţie care a zguduit arena.
Taylor Swift le-a mulţumit celor 74.000 de fani pentru prezenţă. „Mulţumim că aţi venit alături de noi”, a spus ea în limba engleză.
Vedeta a salutat, de asemenea, miile de „Swifties” care s-au adunat pe un deal cu vedere la stadion, situat într-un parc din apropiere, în speranţa de a se bucura de concert, chiar şi de la distanţă.
„Avem oameni într-un parc din afara stadionului, mii de oameni care ascultă de acolo", a spus cântăreaţa.
Swift a mai cântat în Germania, în turneu, în urmă cu nouă ani.