Mii de persoane participă la demonstrații organizate în mai multe orașe din Franța împotriva reformei pensiilor, mobiliza-rea fiind însă în scădere față de zilele de acțiune anterioare, precizează Mediafax.
Primele dintre cele 241 de manifestații programate pentru sâmbătă au început înaintea prânzului, în mai multe orașe de provincie.
În jurul orei 12.00 GMT (14.00, ora României), Ministerul de Interne a anunțat "o scădere puternică" a numărului de manifestanți, cu numai 142.000 de parti-cipanți la mitinguri, față de 198.000 în ziua de acțiune din 28 octombrie.
La Toulouse, unde mișcările de contestare socială atrag în general numeroși protestatari, sâmbătă erau prezente 13.000 de persoane, conform poliției, și 110.000, conform sindicatelor, în condițiile în care participarea la mișcările din 28 octombrie a fost estimată la 15.000 - 120.000 de persoane.
Ultima zi de acțiune organizată în Franța a fost marcată de o scădere importantă a numărului de participanți, estimat de poliție la 560.000 și de organizatori la două milioane. Cifrele sunt inferioare celor înregistrate în momentul culminant al protestelor, când la mitingurile organizate pe întreg teritoriul țării au fost prezente între un milion și trei milioane de persoane.
Principala măsură prevăzută de reforma pensiilor se referă la creșterea vârstei de pensionare, de la 60 la 62 de ani. Adoptat de Parlament înaintea ultimei zile de acțiune, proiectul mai trebuie să obțină avizul Consiliului Constituțional, sesizat de opoziția socialistă. În cazul în care va fi avizată pozitiv, legea va putea fi promulgată în termen de 15 zile de președintele Nicolas Sarkozy.