Mii de palestinieni s-au reunit ieri la cartierul general al Autorității Palestiniene de la Ramallah, în Cisiordania, pentru a participa la comemorarea a patru ani de la moartea liderului lor istoric Yasser Arafat, transmite AFP.
Fluturând drapele palestiniene și ale Fatah, partidul fondat de Arafat, manifestanții au venit din diferite orașe din Cisiordania pentru a asista la ceremonie, în cursul căreia urma să ia cuvântul Mahmoud Abbas, succesorul lui Yasser Arafat la conducerea Autorității Palestinene.
Abbas a depus o jerbă de flori la mormântul lui Arafat, în incinta sediului Autorității Palestinene.
Anul trecut, opt palestinieni au fost uciși și 130 răniți de poliția Hamas, care a deschis focul asupra participanților la o manifestație în memoria lui Arafat.
Decedat în 11 noiembrie 2004, la vârstă de 75 de ani, într-un spital din apropiere de Paris, liderul palestinian a fost înmormântat în curtea Mouqataa, cartierul general al Autorității Palestiniene la Ramallah, unde se ridică și un monument în onoarea sa.
Cauzele exacte ale morții sale nu sunt foarte clare încă, mai mulți oficiali palestinieni au acuzat Israelul că l-ar fi otrăvit, fapt dezmințit de Tel Aviv.