Cântăreața americană Miley Cyrus și actorul australian Liam Hemsworth s-au logodit, după ce, în 2013, cei doi s-au despărțit după o relație de patru ani, relatează romanialibera.ro.
Miley (23 de ani) și Liam (26 de ani) sunt din nou împreună și sunt deciși să se căsătorească, potrivit relatărilor din presa internațională.
Cei doi și-au petrecut sărbătorile împreună în Australia, iar cântăreața își petrece weekendurile în reședința din Malibu a actorului australian, conform vanityfair.com.
Totodată, recent, Miley Cyrus a publicat pe rețeaua de socializare Instagram o fotografie în care aceasta poartă un inel care pare a fi unul de logodnă.
Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au cunoscut în 2009, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Ultimul cântec/ The Last Song", în care au jucat împreună. Cei doi s-au despărțit în 2010, dar s-au împăcat după câteva săptămâni. Ulterior, cele două vedete s-au împăcat și s-au logodit în mai 2012. Totuși, în 2013, cuplul a decis să rupă logodna.
Cântăreața și actrița americană Miley Cyrus a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenți "Hannah Montana", în care a interpretat rolul principal. De altfel, Miley Cyrus este unul dintre cel mai de succes artiști care s-au lansat în producțiile Disney. Fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea și-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, "Bangerz", care include hituri precum "We Can't Stop" și "Wrecking Ball", care au fost promovate prin clipuri provocatoare.