Mișcarea sindicală amenință cu greva generală

În pragul campaniei pentru alegerile generale, Guvernul Tăriceanu a adus tensiunile sindicale în pragul exploziei. Ordonanța de urgență prin care Executivul a blocat aplicarea legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50% a acționat ca o bombă cu ceas. Timpul rămas până la producerea deflagrației sociale este foarte scurt.

Sindicatele din învățământ au anunțat că vor intra în grevă de avertisment pe 11 noiembrie. O acțiune asemănătoare va fi inițiată, pe 13 noiembrie, de Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor "SED LEX". Această organizație, care reprezintă interesele a 64.000 de membri, solicită și pentru salariații publici o creștere de 50% a lefurilor. Dacă revendicările nu vor fi soluționate, sindicatele din învățământ, sănătate și cele ale funcționarilor publici vor declanșa greva generală pe 20 noiembrie.

Statele majore ale confederațiilor sindicale sunt, deja, pe baricade. În cursul de zilei de azi, organismele de conducere ale CNSLR – Frăția, BNS și Cartel Alfa urmează să-și formuleze poziția. Cu certitudine că marile centrale sindicale nu vor sta deoparte, acum când colegii din învățământ, sănătate și celelalte instituții publice au declarat război guvernului.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu n-a reușit să-i convingă pe liderii confederațiilor că nu sunt bani pentru creșterea salariilor. Cu ce argumente ar fi putut justifica risipa uriașă de resurse bugetare făcută de instituțiile statului, de puzderia de agenții din subordinea guvernului, care se prefac că muncesc?

Obosit de efortul depus, primul ministru le-a pasat subordonaților săi sarcina dialogului social. Ministrul educației va trebui să ducă munca de convingere cu sindicatele din învățământ, iar prefecții cu restul sindicaliștilor. Este greu de crezut că aceștia vor avea succes acolo unde șeful guvernului a dat-o în bară.

În domeniul cheltuielilor bugetare și a salarizării, guvernul liberal a făcut greșeli după greșeli. A menținut un aparat de stat stufos, ineficient și bugetofag, în loc să reducă numărul agențiilor, al structurilor din ministere și al băgătorilor de seamă cu carnet de partid. A patronat inegalitățile salariale, în loc să restructureze sistemul lefurilor, în vreme ce numeroase resurse bugetare au fost irosite pe cheltuieli și investiții fără rost. Sindicatele cunosc foarte bine aceste lucruri și nimeni nu le poate convinge că negrul e alb.

Opinia generală a liderilor sindicali este că majorările salariale cerute de profesori, medici și funcționarii publici sunt justificate și pot fi suportate de bugetul de stat. Doar Dumitru Costin, președintele BNS, are o poziție nuanțată. El consideră că procentul de majorare trebuie să fie mai mare la salariile mici și să scadă la lefurile mari.

Unii dintre liderii sindicali au declarat că nu vor mai discuta cu Guvernul Tăriceanu, pentru că acesta este la final de mandat și nu mai poate decide asupra viitorului. Ei propun rezolvarea situației de criză prin dialogul sindicate – partide. Ar urma să se discute, cu bugetul în față, atât viitoarea lege a salariilor de la stat, cât și majorările solicitate. Actorii politici ar urma să se angajeze că vor pune în practică soluțiile convenite, indiferent cine va ajunge la guvernare.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a jucat dur până acum.

Le-a arătat tuturor cine este jupânul în țara asta. A dat de pământ cu legea de majorare a salariilor profesorilor, a sfidat Parlamentul, Curtea Constituțională și Președinția României. A întins coarda cât a putut și nu s-a rupt. Acum se află în fața ultimului test: confruntarea cu mișcarea sindicală în plină campanie electorală.

Situația este paradoxală. Guvernul va fi damnat atât în cazul în care iese înfrânt din războiul cu sindicatele, cât și în situația în care câștigă împotriva lor. În ambele variante, liberalii sunt în pericol să piardă un număr sporit de voturi.