Prof. as. dr.
Alexandru Ș. Bologa, membru titular al Academiei Oamenilor de
Știință din România, aduce în atenția opiniei publice un eveniment
internațional recent, vizând o componentă actuală majoră a poluării mediului
terestru și marin, prin mase plastice,
La Geneva, Elveția, între 5-14 august 2025, guvernele din întreaga lume s-au
reunit pentru runda finală de negocieri (INC-5.2) a unui tratat internațional
obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a pune capăt poluării cu plastic.
Tratatul își propune să abordeze poluarea cu plastic în mod cuprinzător,
acoperind întregul ciclu de viață al acesteia, de la proiectare și producție
până la gestionarea deșeurilor. Această sesiune de la Geneva ar fi trebuit să
fie un pas crucial în atingerea unui acord global pentru a aborda criza
plasticului.
Departe de scena mondială (Washington, Moscova, Beijing și Tel Aviv și-au
transmis salutările!), această Conferință Internațională a ONU privind
materialele plastice (a 6-a rundă!) nu a reușit încă o dată să ajungă la un
acord comun, valabil la nivel global. Scopul a fost, găsirea unei soluții la
aspectele de producție, nu a unei soluții la capătul traseului tehnologic în
gestionarea deșeurilor. Dar primatul economiei a triumfat încă o dată asupra
protecției mediului!
Inițial, se dorea ajungerea la un acord încă de anul trecut, la Busan
(Coreea de Sud). Însă atunci, negocierile aflate sub conducerea Programului
ONU pentru Mediu au eșuat. Într-o nouă încercare, reprezentanți din peste
170 de țări s-au reunit, din nou, pentru a negocia un acord juridic obligatoriu
privind reducerea deșeurilor din plastic.
Printre temele esențiale s-au numărat: ar trebui limitată producția de plastic?
Cum poate fi îmbunătățită gestionarea produselor și substanțelor chimice din
plastic periculoase pentru sănătate? Și ce sprijin financiar vor primi țările
în curs de dezvoltare pentru a pune în aplicare acordul? La nivel global, se
produc anual 413 milioane de tone de plastic - suficient cât să umple peste o
jumătate de milion de bazine olimpice.
„Runda actuală de negocieri privind Acordul Global privind Materialele
Plastice s-a încheiat în această dimineață. Verdictul a fost pronunțat.
După doi ani de discuții, negocierile privind Acordul Global privind
Materialele Plastice s-au încheiat la Geneva fără un acord. Majoritatea
guvernelor și-au dorit un acord solid care să reducă producția de plastic. Cu
toate acestea, câteva au blocat progresul. Facem apel la șefii de stat și de
guvern să acționeze și să adopte un acord obligatoriu din punct de vedere
juridic care să abordeze poluarea cu plastic la sursă. Sănătatea noastră și
planeta noastră depind de acest lucru!
Acest rezultat este atât dezamăgitor, cât și o ușurare. Proiectul actual a
fost un cadou pentru industria petrochimică și o trădare a umanității. A
perpetuat mitul că reciclarea este suficientă și a ascuns adevărata cauză a
crizei actuale: creșterea continuă a producției de plastic.
Nu putem continua ca înainte și spera la un rezultat diferit. Procesul de
negociere trebuie să se schimbe. Viitorul planetei și al locuitorilor acesteia
depinde de acest lucru”.
În volumul monografic „The Danube and the Western Black Sea (Dunărea și
Marea Neagră de Vest)", publicat de curând de editura olandeză Elsevier (iulie 2025),
deși nu există cuvântul cheie plastic, în capitolul 7 „The coast and the shelf
of the Black Sea” (Țărmul și șelful Mării Negre), dr. Alexandru Bologa împreună
cu coautorul elvețian prof. emerit dr. Jürg Blösch, editor-șef al publicației, au
fost singurii care au abordat și problema contaminării cu microplastice, la
secțiunea „Poluare” (p. 135), cu problemele, consecințele și conotațiile sale
profund nocive inclusiv asupra mediului marin și oceanic.