Nicolas Sarkozy ar putea ieși din închisoare azi. Tribunalul din Paris dă decizia finală

80
< 1 min citire
Nicolas Sarkozy ar putea ieși din închisoare azi. Tribunalul din Paris dă decizia finală - 62584848-1762758175.jpg
Un tribunal din Paris va decide luni dacă fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va fi eliberat din închisoare, la mai puţin de trei săptămâni după ce a început să ispăşească o pedeapsă de cinci ani, relatează AP.
Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a devenit primul fost şef de stat francez din epoca modernă care a fost trimis în spatele gratiilor după condamnarea sa din 25 septembrie. El a fost încarcerat la 21 octombrie în aşteptarea apelului, dar a depus imediat o cerere de eliberare.
Conform legislaţiei franceze, detenţia înainte de pronunţarea unei hotărâri în apel ar trebui să fie excepţională. Judecătorii vor evalua dacă Sarkozy prezintă un risc de fugă, ar putea exercita presiuni asupra martorilor sau ar putea obstrucţiona justiţia.
Dacă solicitarea sa va fi aprobată, Sarkozy ar putea părăsi închisoarea La Santé din Paris în câteva ore, sub supraveghere judiciară.
Fostul preşedinte, care a condus ţara între 2007 şi 2012, neagă acuzaţiile şi susţine că este victima unui „complot” legat de fostul lider libian Muammar Gaddafi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.069 secunde