Breaking news Nou termen în dosarul lui Cristian Radu, la Curtea de Apel Constanța

149
< 1 min citire
Nou termen în dosarul lui Cristian Radu, la Curtea de Apel Constanța - 49b382355ee946bc94dabd4fbe3f2217-1763973370.jfif
Un nou termen pe fond are loc astăzi, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul în care Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei, este cercetat pentru comiterea infracțiunii de corupție.
La ședința de astăzi, Radu Cristian nu a fost adus.
Menționăm că în prezent acesta se află în arest preventiv, într-un alt dosar penal în care este cercetat pentru comiterea a cinci infracțiuni de luare de mită.
În acest dosar, instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, edilul suspendat este cercetat după ce, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, a încheiat 95 de contracte de asistență juridică cu un avocat din Baroul București, în condițiile în care Primăria Mangalia avea deja un contract de consultanță juridică, la tarife de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0693 secunde