Noul preşedinte al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a depus în Congres (parlament) jurământul de preluare a funcţiei şi s-a angajat să reconstruiască ţara împreună cu poporul brazilian, după ceea ce el a numit bilanţul dezastruos al lui Jair Bolsonaro, transmit AFP şi DPA.
Aflat pentru a treia oară în funcţia supremă, după cele două mandate din perioada 2003-2010, Lula da Silva (77 de ani) şi-a anunţat intenţia de a consolida protecţia mediului şi de a combate foametea, în contextul încetinirii creşterii economice şi al sporirii ratei inflaţiei.
El l-a acuzat pe predecesorul său de extremă dreapta Jair Bolsonaro că a epuizat resursele din sănătate, a dezmembrat sistemul de educaţie, cultura, ştiinţa şi tehnologia şi a distrus protecţia mediului.
„Vom putea trăi fără să tăiem arbori, fără să ardem păduri", a dat asigurări noul preşedinte brazilian, reamintind obiectivul său de despădurire zero în Amazonia.
La finalul discursului său în parlamentul ţării, preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva a fost ovaţionat de o parte dintre aleşi, care au scandat „Lula, războinicul poporului brazilian!”.
Luiz Inacio Lula da Silva s-a mai aflat la conducerea Braziliei în perioada 2003-2010, când guvernul său a profitat de dezvoltarea industriei extractive şi a reuşit să scoată din sărăcie milioane de brazilieni prin intermediul unor programe sociale majore.