Constănțenii trebuie să aleagă unde merg banii rămași pentru investiții
din bugetul pe anul 2009: la reabilitarea termică a blocurilor sau la parcuri, înființarea poliției de rond, extindere grădinițe și alte astfel de proiecte. Primăria a demarat un sondaj în acest sens care trebuie definitivat în 10 zile și care va fi urmat de o discuție publică pe care primarul Radu Mazăre a promis-o, ieri, constănțenilor.
Primarul Radu Mazăre a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că municipalitatea a comandat un sondaj în rândul constănțenilor pentru a decide unde vor merge cei aproximativ 1,5 milioane de euro care vor rămâne din bugetul pe 2009 pentru diverse investiții.
Municipiul Constanța va avea la dispoziție, anul acesta, suma de 675.542.000 lei, potrivit directorului financiar al Primăriei Constanța, Marcela Frigioiu. Luând în calcul această sumă, după primele evaluări, primarul a anunțat că vor fi alocați bani și anul acesta pentru locuințele ieftine pentru tineri, întreținerea orașului, programele sociale, subvenția la energia termică. Mazăre a pus deoparte bani și pentru "programele în derulare ale Constanței", gen competiția de bărci și cea de avioane, samba și alte distracții estivale.
Suma estimată a rămâne pentru investiții se ridică, potrivit lui Mazăre, la aproximativ 1,5 milioane de euro. Iar primarul nu se poate decide ce să facă cu acești bani. Astfel că, edilul tomitan a declarat că a comandat un sondaj în rândul constănțenilor, pentru a afla dacă aceștia vor ca cei 1,5 milioane de euro să fie alocați pentru demararea reabilitării termice a blocurilor din Constanța sau să meargă tot la proiectele primăriei, gen parcuri, parcări, înființarea unei poliții de rond și altele.
Dacă oamenii vor alege ca banii să fie alocați pentru reabilitarea termică a blocurilor, Mazăre a amenințat: "adio" alte investiții…
Ce vrea primarul de la reabilitarea termică a blocurilor?!
Edilul - șef al urbei tomitane a menționat că reabilitarea termică a blocurilor constă în: izolare exterioară combinată cu înlocuirea ferestrelor, cu refacerea instalațiilor din subsolurile blocurilor și acoperișurilor.
Până în prezent, la primărie sunt înregistrate solicitări de la 37 de asociații de locatari care repre-zintă 53 de blocuri. După calculele reprezentanților administrației locale, pentru cele 53 de blocuri, numai studiile tehnice costă 1 milion de euro, la care se mai adaugă alte vreo 3 milioane pentru lucrările efective.
În municipiul Constanța sunt aproximativ 1.800 de blocuri.
În cazul în care constănțenii vor opta pentru alocarea banilor spre reabilitare termică, primarul a menționat că se va aplica pentru început principiul primul venit, primul servit.
Rezultatele sondajului vor influența și definitivarea bugetului. Potrivit legii, data limită până la care Consiliul Local trebuie să aprobe bugetul pentru 2009 este 13 aprilie.
"Nu pot spune că situația este foarte gravă. Este o situație a bugetului care necesită o atenție foarte mare", a declarat primarul, referitor la buget, mulțumit fiind că până în prezent bugetul îi permite să continue proiectele în derulare pe care la are Primăria.
Bărcuțele, avioanele și samba = 1,2 milioane de euro
Sondajul realizat în următoarele zile va fi urmat, după cum a promis Mazăre, și de o "discuție publică" cu constănțenii. Aspectul trebuie subliniat cu atât mai mult cu cât administrația locală nu a mai consultat cam demult populația Constanței în legătură cu bugetul urbei. Poate că la dezbaterea publică pentru cei 1,5 milioane euro, ar fi bine dacă Mazăre ar pune în discuție și oportunitatea cheltuielilor pentru distracțiile cu bărcuțe și avioane pentru care vrea să aloce, așa, fără a cere părerea constănțenilor, nici mai mult, nici mai puțin decât aproximativ 900.000 de euro. Alți bani se vor duce și pe Școala de samba pe care Mazăre a arvunit-o deja și, potrivit declarațiilor primarului din luna ianuarie a aces-tui an, această distracție exotică va costa Constanța alți aproximativ 120.000 de euro…
În acest context, nu ar fi rău dacă pe primar l-ar interesa și părerea constănțeanului de rând: dacă este de acord cu aceste distracții sau dacă banii (peste 1 milion de euro) nu cumva ar trebui să meargă în altă parte.