Numele ziariștilor bulgari care au colaborat cu securitatea au fost făcute publice

213
< 1 min citire
Autoritățile de la Sofia au dat, ieri, publicității numele celor mai importanți jurnaliști din presa scrisă bulgară care au fost colaboratori ai serviciului secret (DS) în timpul fostului regim comunist, relatează Sofia News Agency.
Comisia pentru studierea dosarelor, care investighează legăturile personalităților publice cu serviciul secret al fostului regim comunist înainte de 1989, a verificat în total 328 de jurnaliști de la 20 de ziare din Bulgaria. Alți 80 de jurnaliști, care s-au născut după 1973, nu au fost vizați de investigația desfășurată pe baza dosarelor Comisiei.
Printre cele mai cunoscute nume dezvăluite se află Toșo Tișev, redactor-șef la cotidianul "Trud", cel mai mare ziar din Bulgaria, care a fost colaborator din 1975 până în 1990, sub numele de cod "Bor" (Pinul). Toate materialele din dosarul lui Toșev au fost distruse. Și redactorul-șef adjunct al săptămânalului "Sedmichen Trud", Aneli Bașeva, a fost colaborator din 1974 până în 1989, sub numele de cod "Kalina".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde