O comisie a PE va monitoriza alegerile parlamentare din Moldova

253
< 1 min citire
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a anunțat, vineri, la Craiova, că va face parte din delegația Parlamentului European care se va deplasa, peste două săptămâni, în Republica Moldova, pentru a mo-nitoriza alegerile parlamentare.
Reprezentanții europeni vor supraveghea modul în care se desfășoară scrutinul pentru alegerile membrilor parlamentului moldovean. "Nu cred că vor exista probleme legate de prezența mea acolo. Vom monitoriza ceea ce se întâmplă în ziua alegerilor, să vedem dacă mai există probleme cu listele electorale, dacă mai sunt morți pe ele, dacă se votează liber", a precizat Marian Jean Marinescu.
Europarlamentarul român a mai precizat că reprezentanții Parlamentului European vor verifica și modul în care s-a desfășurat campania electorală. "Vom analiza modul în care a fost respectată libertatea de exprimare, în sensul în care am auzit că postul public a fost monopolizat de Partidul Comunist. Se pare că reprezentanții comuniștilor încearcă să dea vina pe opoziție, susținând că alegerile sunt o piedică împotriva punerii în aplicare a programelor de dezvoltare a republicii", a mai precizat Marinescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde