Pentru că mama sa era grav bolnavă, pe data de 3 august a.c. a plătit la o firmă de pompe funebre un acont de 500 lei pentru serviciile specifice în astfel de situații. Între timp, bătrâna și-a revenit, iar firma nu i-a mai restituit avansul. Mai mult, femeia susține că i s-a propus ca în contul sumei respective să-și cumpere din magazinul firmei prosoape, basmale și alte obiecte de care avea nevoie, lucru pe care l-a refuzat.
Am inaugurat, zilele trecute, rubrica "Relații cu clienții", pentru a publica, dragi cititori, întâmplări cu dumneavostră în rol de clienți și cu tratamentul - corect sau incorect -, la care suntem cu toții supuși. Am mai scris de foarte multe ori despre calitatea relațiilor interumane și vom continua s-o facem, fie că e de rău sau de bine. Din păcate, semnalul primit astăzi este tot de rău, deși, oficial, firma reclamată își asigură clienții că îmbunătățirea relației cu ei este una dintre prioritățile sale.
v v v
"Pe 3 august, dimineața, am plătit un avans de cinci milioane la firma de pompe funebre "Casa Albastră - Proximus" - Constanța, iar, în după-amiaza aceleiași zile, fratele meu a sfârșit la Târgușor, într-un accident de tren, despre care s-a scris și în ziare. Având mare nevoie de bani, pe data de 4 august le-am rugat pe fetele de la firmă să-mi dea măcar un milion, dacă nu au toți banii. Mi-au spus că nu pot să facă nimic fără patroană. Am revenit a doua zi ca să-mi dea banii, dar mi-au spus din nou că patroana nu e acolo, dar să revin. Am fost din nou acolo nici nu mai știu de câte ori, dar fără nici un rezultat. Zilele trecute am reușit să dau ochii cu patroana, pe care am rugat-o foarte frumos să-mi dea banii, că am nevoie, iar dânsa mi-a zis «Dragă, ai răbdare, că banii s-au vărsat la contabilitate, trebuie să iau legătura cu contabilul!». Un alt salariat solid care stătea și asculta mi-a spus să mai am răbdare. Dar câtă răbdare să mai am, că au trecut aproape două luni? Când m-a auzit că vreau să reclam la poliție și la ziar, m-a repezit: «O să te duci la dracu!». Cineva m-a îndrumat să vin la dumneavoastră, la ziar, ca să mă ajutați să-mi iau banii. Oi fi eu închisă la culoare, dar știu ce înseamnă răbdarea și respectul" - Mariana Burcea, din Constanța.
"O să primească banii chiar astăzi!"
Când am rugat-o să ne spună dacă cele reclamate sunt reale, Anișoara Duțu, de la Casa Albastră - Proximus din Constanța ne-a confirmat că, într-adevăr, Mariana Burcea a achitat în avans, la începutul lunii august a.c., în contul acestei firme, suma de 500 lei. A încercat să pună întârzierea restituirii sumei respective pe seama faptului că banii au fost "vărsați în bancă, doar n-am băgat noi în buzunar banii dați în avans de această clientă. Acum vine după nu știu cât timp și vrea banii înapoi imediat. Să facă o cerere la noi precum că vrea avansul înapoi și o să-și ia banii chiar astăzi!".
Iar noi ne întrebăm, pentru a nu știu câta oară, de ce este nevoie ca oamenii să ajungă la ziar pentru ca problemele lor să nu mai fie ignorate chiar de cei care au obligația să le rezolve?
Vom reveni.
Sunt nepoliticoase, agresive, persoane cu care este greu să comunicați. Comportamentul lor este supărător, interacțiunea cu ele este imposibilă. Dacă, în calitate de clienți, sunteți obligați să suportați astfel de comportamente, scrieți-ne sau sunați-ne, dragi cititori, pentru că numai astfel există șansa ca prestatorii de servicii publice să-și dea seama că succesul firmelor pe care le reprezintă depinde enorm de relația pe care o au cu clienții și de eforturile pe care le fac pentru fidelizarea acestora.