Duminică seara, Târgul de Crăciun din comuna Cumpăna a găzduit ultima seară de spectacol înaintea marii sărbători a Nașterii Domnului, o seară cu adevărat magică, în care colindele, tradițiile și emoția profundă a faptelor bune s-au împletit într-un mod cu totul aparte.
Scena din Centrul Civic a devenit un spațiu al Crăciunului de odinioară, readus la viață prin tradiții și obiceiuri autentice de iarnă: capre, urși, irozi, căiuți, mascați, cete de colindători, urători și plugari și dansatori, tradiții prezentate cu mândrie și suflet de artiști locali, care au reușit să reconecteze publicul la rădăcinile și valorile noastre românești.
Momentele muzicale au completat atmosfera de sărbătoare prin colinde interpretate de grupuri vocale și soliști, printre care Grupul vocal „Mândruțe dobrogene” (Briana Ciucardel, Andreea Vasiliu, Ștefania Melentoi, Alessia Ivan, Mădălina Răduț), alături de interpreți talentați ai comunității și invitați speciali. Au colindat: Cristiana Slujitoru, Irene Turnea, Amalia Pruteanu, Teodora Maria Vlădășel, Sara Andreea Vătafu, Zenaida Pantazi, Ilia Cataleya Coman, Andreea Scurtu, Cristina Maria Chiruță, Adriana Alexia Luchian, Ștefania Luzinschi Anghel. De asemenea, Grupul „Lira Folk”, pregătit cu dăruire de doamna profesor Mirela Chirilă, a adus armonii calde, emoții sincere și liniște în sufletele celor prezenți.
Momentul principal al serii a fost însă programul de Datini și Obiceiuri de Iarnă pregătit de Ansamblurile Folclorice Reunite „Boboceii Cumpenei”, „Mugurașii Cumpenei”, „Doina Cumpenei” și „Româncuța” ale comunei Cumpăna. Un program complex care a readus în fața publicului atmosfera Crăciunului de odinioară, care a impresionat și emoționat publicul de toate vârstele.
Pentru un contrast plin de energie și modernitate, elevii Școlii de Dans „Star Dance Studio” Cumpăna, pregătiți de domnișoara coregraf Amalia Costea au prezentat dansuri tematice de Crăciun, care au adus culoare, ritm și bucurie, completând perfect această seară complexă, dedicată tuturor generațiilor.
Seara s-a încheiat într-o notă de profundă sensibilitate, printr-un moment muzical oferit de un grup de actori–studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, care au adus liniște, emoție și reflecție, marcând cu eleganță finalul acestui ciclu de evenimente.
Un aspect foarte important este că, această seară a avut un profund caracter caritabil, transformând Târgul de Crăciun într-un loc al solidarității și al iubirii față de aproape. Prin inițiativa „Căsuța Faptelor Bune”, derulată la inițiativa Parohiei „Cuvioasa Paraschiva” Cumpăna, comunitatea s-a unit pentru a-l sprijini pe Sebastian Ionuț, un copil al comunei noastre, aflat într-o luptă grea cu boala. Gesturile de generozitate, donațiile și inimile deschise au demonstrat că, în comuna Cumpăna, Crăciunul este mai mult decât o sărbătoare.
Ultima seară de spectacol înainte de Crăciun a fost o mărturie vie a spiritului comunității din Cumpăna, un spirit în care tradiția, credința, cultura și solidaritatea se întâlnesc firesc. Vă mulțumim tuturor celor care ați fost prezenți, care ați colindat, ați dăruit și ați ales să fiți lumină pentru aproapele vostru.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.