Orașe americane în flăcări, după ce poliția a împușcat un bărbat de culoare

212
2 min citire
Protestatarii au incendiat luni noaptea mai multe clădiri și mare parte din cartierul de afaceri deținute mai ales de afro-americani în orașul Kenosha din statul american Wisconsin, relatează Reuters, citat de Agerpres. A fost a doua noapte de violențe după ce polițiștii din localitate au împușcat de mai multe ori în spate un bărbat de culoare.
Polițiștii în echipament de intervenție s-au ciocnit până marți dimineața cu cei care au încălcat interdicția de circulație valabilă de la apusul Soarelui la răsărit. Nori de fum pluteau deasupra centrului orașului. Guvernatorul statului Wisconsin, Tony Evers, anunțase de luni că va trimite la Kenosha efective ale Gărzii Naționale. Forțele de ordine au tras cu gloanțe de cauciuc și au folosit gaze lacrimogene, iar unii protestatari au ripostat lansând artificii în fața polițiștilor.
Jacob Blake, în vârstă de 29 de ani, a supraviețuit după ce a fost doborât de gloanțe duminică, în fața celor trei copii ai săi. O înregistrare video a incidentului a fost distribuită online. Se vede cum Blake merge spre portiera din partea șoferului a automobilului său, îndepărtându-se de doi polițiști care țin armele îndreptate spre el. După ce deschide portiera, se aud șapte focuri de armă, în timp ce un polițist îl ține de tricou. Nu se știe încă dacă reacția agenților a fost determinată de ceva ce ar fi putut vedea în mașină.
Acest ultim incident dintr-o serie care a adus în atenția publicului modul în care poliția îi tratează pe afro-americani i-a înfuriat pe locuitorii orașului situat pe țărmul lacului Michigan, la nord de Chicago. Conform datelor Biroului de Recensământ al SUA, 12% din populația de 100.000 de locuitori a orașului Kenosha este formată din negri, 67% din albi și restul din alte rase. Agitatorii care apar în diverse înregistrări difuzate în rețelele sociale online sunt atât albi, cât și negri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0616 secunde