Pacienții preferă să se trateze acasă, decât să se interneze la Endocrinologie

381
3 min citire
Bolnavii cu afecțiuni endocrine au ajuns în situația de a refuza internarea în Compartimentul de Endocrinologie. Iar medicii nu-i condamnă, căci structura de rezistență a clădirii în care își desfășoară activitatea este șubredă, pereții sunt scorojiți și crăpați, iar lemnăria ușilor și ferestrelor, putrezită. Până și drumul spre toaletă implică riscuri, pentru că accesul se face pe o punte de lemn, care acoperă o spărtură în podeaua de beton.
În ciuda condițiilor improprii în care se desfășoară activitatea cadrelor de la Compartimentul de Endocrinologie, dr. Eduard Circo, șeful unității, spune că niciunul dintre colegii săi nu a încetat să asigure asistența medicală la cele mai înalte valori. Din acest motiv, comisiile de specialitate de la nivel național au acreditat unitatea constănțeană pentru o serie de practici medicale, iar bolnavi din întreaga țară sosesc la Constanța pentru a primi tratament. "Vin pacienți din județele limitrofe, cât și din București, Cluj, Iași, dar când ajung aici refuză internarea. De exemplu, am avut o pacientă din Sibiu care, atunci când a văzut condițiile, a spus că va sta la niște cunoștințe în Eforie și a cerut să fie tratată în ambulatoriu. De altfel, bolnavii aleg fie să fie tratați în ambulatoriu, fie merg la alte unități din țară", ne-a declarat dr. Eduard Circo.
"Puntea suspinelor" spre toaletă îi sperie pe bolnavi
În prezent, cele trei saloane ale Compartimentului de Endocrinologie sunt aproape goale, puțini fiind bolnavii care se mai încumetă să-și petreacă zilele în spațiul respectiv, chiar dacă este bine îngrijit. Cum ar putea fi blamați, dacă și accesul la grupul sanitar este riscant? În 2007, americanii de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu au vrut să dea o mână de ajutor, dar, după ce au început renovarea și au văzut că o parte din podeaua holului care duce spre grupul sanitar s-a surpat, au renunțat. Gaura a fost acoperită cu un pod din lemn, care se regăsește și în prezent, fiind denumit "puntea suspinelor" de către cadrele medicale care mai fac și haz de necaz.
Mutați într-un spațiu renovat, până la sfârșitul anului
Promisiuni au existat de-a lungul timpului. În primă fază, s-a vehiculat mutarea saloanelor Endocrinologiei în cadrul diverselor secții de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța. S-a renunțat însă, căci punea în dificultate acordarea îngrijirii medicale adecvate. La sfârșitul anului trecut, reprezentanților compartimentului li s-a propus să se mute în clădirea învecinată, în care s-a aflat Catedra de Anatomie a Facultății de Medicină. De altfel, s-a preconizat și o dată pentru mutare: începutul lunii octombrie. Au trecut deja aproape șapte luni, dar nu s-a produs vreo modificare. "Am primit promisiuni de la toate echipele manageriale care au condus Spitalul Județean. Singurii care nu au promis nimic, dar care se pare că vor acționa, sunt membrii actualei conduceri", a arătat șeful Compartimentului de Endocrinologie.
Managerul SCJU, dr. Ion Niculescu, a inspectat secțiile exterioare ale spitalului, printre care și Endocrinologie și ne-a declarat că se încearcă reabilitarea unității până la sfârșitul anului: "Compartimentul de Endocrinologie va fi mutat în clădirea unde a fost Catedra de Anatomie a facultății, unde vor mai fi găzduite și ambu-latoriul Secției de Psihiatrie și Centrul de Sănătate Mintală pentru adulți și copii. Dar, mai înainte spațiul va fi refăcut complet, de la țevi, fire de electricitate, tâmplăria ferestrelor, acoperiș, exterior. Bani sunt, căci am primit de la Ministerul Sănătății 3,5 milioane de lei pentru reparațiile capitale de la fostul Spital Municipal". Totodată, conducerea SCJU Constanța plănuiește și îmbună-tățirea condițiilor de spitalizare din cadrul Secției de Interne, aflată în incinta fostei unități municipale. "Secția de Interne va fi mutată în clădirea nouă, care va fi finalizată", a adăugat Niculescu.
Dr. Eduard Circo speră ca, odată cu mutarea în "noua casă", să poată fi pusă în practică și transformarea Compartimentului de Endocrinologie în secție, căci Ministerul Sănătății și-a dat deja acordul, dar până nu vor putea fi asigurate 25 de paturi pentru bolnavi - la ora actuală sunt doar 15 - nu se va putea schimba încadrarea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde