Papa a refuzat să se vadă cu Condoleezza Rice

293
2 min citire
Papa Benedict al XVI-lea a refuzat vara aceasta să o primească pe Condoleezza Rice, motivând că este "în vacanță", a afirmat, ieri, Corriere della Sera, relatează AFP.
Rice a "informat Vaticanul că trebuie neapărat să se vadă cu Papa" pentru că urma să se deplaseze din nou în Orientul Mijlociu și "ar fi fost bine să apară în fața interlocutorilor având avantajul unei întrevederi cu Papa", potrivit cotidianului.
Ea spera că audiența va fi fixată pentru începutul lui august la Castelul Gandolfo, reședința de vară a Papei, după revenirea Suveranului Pontif din vacanța petrecută la Lorenzo di Cadore în nord-estul Italiei.
"În pofida insistențelor lui Rice, protocolul de la Vatican a fost inflexibil". "Papa este în vacanță" a fost răspunsul oficial, potrivit cotidianului.
Rice a reușit "să discute, telefonic, despre Orientul Mijlociu și mai ales despre Liban cu cardinalul Bertone" care se afla în Statele Unite atunci, pentru o reuniune, la Nashville.
"Întâlnirea ce ar fi trebuit să aibă loc între Rice și Papă a sfârșit prin a avea o semnificație ce merge dincolo de intențiile Vaticanului. Este o ilustrare a divergențelor de opinie cu privire la inițiativele administrației Bush în Orientul Mijlociu", potrivit ziarului.
Cotidianul a reamintit totuși că în august Papa "a încercat să evite întâlnirile cu reprezentanți politici, fără excepție". Singura audiență acordată de Papă în august a fost cea pentru directorul Radio-Maryja, post de radio catolic din Polonia, care difuzează frecvent declarații antisemite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde