Papa Benedict al XVI-lea, turneu în Mexic și Cuba

283
< 1 min citire
Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 84 de ani, întreprinde, începând de astăzi, un turneu de aproape o săptămână în Mexic și Cuba, care este considerat solicitant pentru sănătatea sa, chiar dacă programul prevede perioade lungi de odihnă.
Întrebat, ca înaintea fiecărei vi-zite, despre sănătatea Papei, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi, a dat asigurări că "Papa se simte foarte bine. Are o anumită vârstă, dar își respectă programul cu strictețe", a notat el.
Programul primelor două zile ale sejurului lui Benedict al XVI-lea în Mexic este ușor. După plecarea de la Roma, la ora 9.30 (10.30, ora României), el va sosi la ora locală 16.30 pe aeroportul din Guana-juato, când la Roma va fi ora 23.30 (sâmbătă, 0.30, ora României).
El urmează să se odihnească imediat după aterizare. Pentru o persoană care va împlini 85 de ani în aprilie este imperativ necesar să se poată reface după un zbor de 14 ore, pentru a fi în formă a doua zi dimineața.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0288 secunde