Rablele roase pe jumătate de rugină, cu roțile îngropate în asfalt, fără geamuri, fără oglinzi, a căror culoare de abia se mai distinge sub găinațul vrăbiilor sau al altor păsări, zac pe trotuare și în parcările orașului Constanța. Dacă, în ceea ce privește staționările și parcările în locuri nepermise, Poliția Rutieră dă dovadă, uneori, de exces de zel, nu la fel se întâmplă și în privința mașinilor abandonate sau fără stăpân.
Dacă e să ne luăm după mărci, cele mai multe sunt Dacii. Urmează Oltcit-urile, dar și mașinile străine japoneze care nu se mai fabrică și, prin urmare, nu mai există nici piese de schimb pe piață.
Cei mai mulți proprietari identificați ai rablelor sunt persoanele în vârstă. Pe de o parte nu vor să renunțe la mașina tinereții lor, iar alții așteaptă să le vină rândul la programul "Rabla". Deși nu mai sunt folosite, mașinile au numere de înmatriculare, iar proprietarii plătesc taxele la primărie. Tocmai de aceea, oamenii sunt păsuiți de inspectorii de teren. Amenzile sunt de 1.000-2.000 lei pentru abandonarea mașinilor. Inspectorii primăriei nu recurg de prima dată la sancțiuni, având în vedere faptul că majoritatea proprietarilor acestor rable sunt pensionari, și dau avertismente și somații.
Avem legislație, numai că trebuie s-o pună cineva în aplicare. Legea nr. 421 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului al unităților administrativ-teritoriale a apărut în 2002. Conform actului normativ, pentru vehiculele în privința cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, agenții constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciți de primar, precum și agenți aparținând organelor de poliție vor întocmi procese verbale de constatare.
Dan Baltag, șef Serviciu Control Trafic Rutier din cadrul Primăriei Constanța, ne-a spus că în ultimii ani s-au identificat peste 1.200 de vehicule care prezintă indicii că sunt abandonate sau fără stăpân. "Numai săptămâna trecută am ridicat mai multe autovehicule fără stăpân din zona Far, de la Gară, de pe strada Ion Lahovari și le-am transportat la depozitul de pe Vârfu cu Dor", spune Dan Baltag.
535, taxa de recuperare a rablei
Conform declarațiilor sale, nu pot fi ridicate mașinile abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public, fără ca anterior să fie emise notificări, astfel că între momentul identificării autoturismului și până la ridicarea lui trec câteva luni.
Procedura prevede faptul că inițial, primăria lasă o somație pe caroseria autovehiculului, prin care solicită deținătorului ridicarea acestuia de pe spațiul public, dar se anunță și Serviciul Rutier pentru identificarea proprietarului. În termen de zece zile de la informarea organelor de poliție de către agentul constatator privind datele de identificare a autovehiculelor abandonate, acestea efectuează cercetările privind identificarea proprietarului sau a deținătorului legal al mașinii. După cele zece zile, primarul emite o dispoziție prin care declară vehiculul abandonat sau fără stăpân. "În cazul în care mașina a fost transportată la depozit și proprietarul vrea s-o recupereze, o poate face achitând contravaloarea transportului și depozitării, de 535 lei. Totodată, proprietarul trebuie să-și ia angajamentul că nu o va mai depozita pe spațiul public, ci într-un garaj, că o va întreține corespunzător, adică va umfla roțile, va schimba geamurile sparte și o va spăla", ne spune Dan Baltag.
În cazul în care proprietarul nu își recuperează mașina, ea devine proprietatea administrației publice locale. Dispoziția este comunicată proprietarului, dar și Serviciului Înmatriculări și agenției fiscale pentru radiere. Ulterior, vehiculul este valorificat prin licitație publică, iar banii ajung la bugetul local.
v v v
Un loc de parcare este, practic, blocat pentru mulți ani de către o rablă. Într-o perioadă în care locurile de parcare sunt din ce în ce mai puține, primăria a găsit soluția sacrificării trotuarele pentru a amenaja parcări, așa cum este cazul la Casa de Cultură, Prefectură, pe bulevardul Tomis, Cireșica, spre disperarea pietonilor care trebuie să facă slalom printre mașini. Cu banii pe care-i încasează municipalitatea de pe parcări și cu sumele încasate de la taxa de barieră ar trebui gândite și puse în practică proiecte de parcări supraetajate. Le-ar fi mai de folos constănțenilor decât Aero Grand Prix sau tangouri argen-tiniene.