Parlamentul European cere dezmembrarea Google

137
< 1 min citire
Parlamentul European cere dezmembrarea Google - europeanparliamentd-1417093729.jpg
Parlamentul European a adoptat joi cu o largă majoritate o rezoluție simbolică prin care solicită dezmembrarea gigantului american al internetului Google, relatează AFP. În rezoluție, Parlamentul European cere statelor membre și Comisiei Europene "să elimine barierele care împiedică dezvoltarea pieței unice digitale". Eurodeputații subliniază, de asemenea, "nevoia de a preveni abuzul de poziție dominantă din partea companiilor online, prin aplicarea regulilor UE privind competiția și prin deconectarea motoarelor de căutare de la alte servicii comerciale", se arată într-un comunicat al PE.
În rezoluție se cere "Comisiei să ia în considerare propuneri în vederea separării motoarelor de căutare de alte servicii comerciale".
Textul a fost aprobat cu 384 de voturi la 174 și 56 de abțineri.
Rezoluția subliniază că "piața de căutare online are o importanță specială pentru asigurarea condițiilor de competitivitate în cadrul pieței unice digitale", salutând angajamentul Comisiei de a investiga mai mult practicile motoarelor de căutare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Septembrie 2014
Stire din Social : Zi importantă pentru Google
Pagina a fost generata in 0.0353 secunde