Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere privind viitorul buget multianual al UE

28
3 min citire
Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere privind viitorul buget multianual al UE - 1-1777380068.webp
Parlamentul European și-a adoptat marți, 28 aprilie, poziția de negociere privind viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2028-2034, indică un comunicat difuzat pe website-ul legislativului UE.
Potrivit raportului interimar al Parlamentului European, elaborat de eurodeputații Siegfried Mureșan (grupul PPE) și Carla Tavares (grupul S&D) și aprobat de plenul PE cu 370 de voturi pentru, 201 împotrivă și 84 abțineri, bugetul european pe perioada 2028-2034 ar trebui să fie stabilit la 1,27% din venitul național brut (VNB) al Uniunii Europene, fără a include în plafoanele bugetare rambursarea datoriei pentru fondul de redresare NextGenerationEU (NGEU), echivalent cu 0,11% din VNB.
Deputații europeni propun o majorare cu circa 10% a cifrelor prevăzute în propunerea Comisiei Europene din iulie 2025. Majorarea ar urma să fie distribuită uniform între cele trei rubrici bugetare ce sprijină prioritățile Uniunii Europene (excluzând administrația și agențiile) și ar reduce, astfel, presiunile inflaționiste.
Aceasta reprezintă o creștere nominală de 175,11 miliarde de euro (prețuri constante din 2025) sau 197,30 miliarde de euro (prețuri curente) comparativ cu propunerea Comisiei, excluzând plata datoriei pentru NGEU. Parlamentul European propune un buget total de 1.780 miliarde de euro (prețuri constante din 2025), adică 2.010 miliarde de euro (prețuri curente), pentru a finanța prioritățile politice și obiectivele strategice ale UE.
Membrii PE subliniază că următorul buget european pe termen lung trebuie să rămână un instrument de investiții care să sprijine politicile, cetățenii, regiunile, companiile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) din Uniunea Europeană. De asemenea, el trebuie să asigure o valoare adăugată europeană comparativ cu cheltuielile de la nivel național. Deputații europeni se opun ferm oricărei renaționalizări, resping abordarea „A la carte“ și atenționează că modelul Comisiei Europene „un singur plan pentru fiecare stat membru“ ar putea slăbi politicile UE, ar reduce transparența și ar crea concurență între beneficiari.
Eurodeputații cer politici de impact, finanțate adecvat, cu sume distincte alocate politicilor din cadrul planurilor de parteneriat național și regional, inclusiv pentru politica agricolă comună și politica în domeniul pescuitului, dar și pentru regiunile ultraperiferice, politica de coeziune, Fondul Social European și afacerile interne. Deputații europeni subliniază totodată că autoritățile regionale și locale ar trebui să fie implicate pe deplin în planificarea și aplicarea programelor.
De asemenea, europarlamentarii salută propunerea Comisiei Europene de a dubla fondurile alocate competitivității, apărării, inovării, tranziției digitale și tranziției verzi, infrastructurii, sănătății, educației și culturii. Ei cer să se acorde mai mult sprijin programelor esențiale precum Fondul european pentru competitivitate, Orizont Europa, Mecanismul pentru interconectarea Europei, Erasmus+, AgoraEU și mecanismul de protecție civilă și cer să se prevadă fonduri specifice pentru acțiunile legate de EU4Health (sănătate) și LIFE (mediu) în cadrul Fondului European pentru Competitivitate.
PE sprijină alocarea de resurse suplimentare pentru acțiunile externe, dar consideră că nivelul propus nu este suficient și solicită să se consolideze finanțarea prevăzută pentru extinderea Uniunii, dezvoltare, sprijinirea Ucrainei, cooperarea multilaterală și ajutorul umanitar.
Deputații europeni accentuează că simplificarea nu trebuie să afecteze transparența, responsabilitatea sau controlul democratic. Ei atenționează că utilizarea generalizată a finanțării nelegate de costuri ar putea crea dificultăți pentru procesele de audit. Raportul subliniază și că respectarea valorilor UE și a statului de drept reprezintă o condiție prealabilă pentru a putea accesa fondurile europene și că beneficiarii finali nu ar trebui penalizați în caz că guvernele lor încalcă statul de drept.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1273 secunde