Pasagerii unui microbuz au ajuns la spital după ce șoferul a intrat cu mașina într-un copac

424
1 min citire
Cinci persoane au ajuns, ieri dimineață, la spital, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Totul s-a petrecut pe DJ 391A, în dreptul km 17+600, între localitățile Dobromir și Băneasa, într-o curbă deosebit de periculoasă.
Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliției Rutiere Constanța, Memet Remzie, de 44 de ani, din Mangalia, care se afla la volanul unui Ford Tranzit, cu numărul de înmatriculare TX0853MX, într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul mașinii, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac aflat pe partea stângă a drumului, după care s-a răsturnat.
În urma accidentului, șoferul și alți patru pasageri au suferit răni care au necesitat transportarea lor la spital. Sali Esma, de 80 de ani, din Dobromir, pasager în dreapta conducătorului auto, a suferit un traumatism acut, Memiș Erdinci, de 21 de ani, din localitatea Văleni, a fost transportat la spital tot cu traumatism acut, Memiș Acea, de 33 de ani, din Văleni, a primit de la medici un diagnostic asemănător, iar Geila Sali, de 33 de ani, tot din Văleni, a suferit un traumatism acut prin accident rutier, un traumatism cranio-cerebral acut deschis și un șoc traumatic.
Pe de altă parte, două autospeciale și 11 subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța s-au deplasat la fața locului pentru a ajuta la descarcerarea șoferului microbuzului, care avea picioarele prinse în bordul mașinii. El a putut fi scos din microbuz și transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean Constanța.
El a fost testat de polițiști cu aparatul Drager, dar s-a constatat că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Din câte se pare, accidentul rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, cu ceață și carosabil umed.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde