În termeni juridici, munca la negru înseamnă fapta celui care folosește persoane care desfășoară activități salarizate, dar fără respectarea dispozițiilor legale ce reglementează încheierea contractului individual de muncă. Sancțiunea aplicată pentru această infracțiune poate fi și închisoarea de la unul la doi ani sau amenda penală.
"Se spune că meseria e brățară de aur iar eu recunosc că mulți bani mi-au intrat în pungă muncind după orele de program, pentru că mă pricep să fac multe lucrări care se cer într-o casă de om. Sincer, nu m-am gândit niciodată că asta înseamnă că am făcut muncă la negru, dar mi-a explicat că așa este noul meu patron, la un pahar de bere. El a băgat la cap și mi-a spus că are o droaie de clienți pentru mine și că ar fi mai bine să muncesc vreo cinci-șase ore la el la firmă, iar după aia să-mi fac treaba, să scot bani fără să dau impozit la stat. Am scos bani mulți, i-am dat și lui un comision, acolo, pentru că sincer a meritat.
De ceva zile am mari necazuri cu nevastă-mea, care s-a pus de-a curmezișul să nu mai muncesc fără acte, că și ea este casnică și dacă ne îmbolnăvim n-avem nici un drept, nici la rețete, nici la spitalizare, o să murim în casă, că nici economii nu avem. Dar patronul nu vrea să audă de așa ceva, mi s-a plâns că firma i se duce la vale, că dacă mai plătește dările la stat pentru toți cei care muncim la negru (că doar nu sunt singurul!), o să fie de rău. Eu nu vreau să-i întorc spatele, că am scos bani frumoși cu ajutorul lui, dar vreau să știu exact ce pierd cei care lucrează la negru și dacă patronii care profită de oameni fără să-i angajeze legal plătesc în vreun fel? Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere și răbdare" - Victor G., din Constanța.
Dezavantajelemuncii la negru
Celor care acceptă, de voie sau de nevoie, să muncească fără acte legale, consilierul juridic Carmen Dumitru le atrage atenția că ar trebui să știe din start că, în afara unui salariu de mizerie, nu primesc nimic, adică: l nu li se acordă sporurile cuvenite vechimii, sporuri de toxicitate, de condiții de muncă grele și periculoase l nu primesc plăți compensatorii în caz de concedieri, indemnizații de boală și, drept urmare, nu beneficiază nici de spitalizare gratuită în caz de nevoie l nu se bucură de bilete de tratament cu plata subvenționată prin sistemul asigurărilor sociale și nici de medicamente compensate. De asemenea, nu au un program normal de lucru, fiind în permanență la cheremul șefului.
Cine câștigă de pe urma muncii la negru?
Patronii, cu siguranță, care, pe lângă avantajul de a nu plăti nici un fel de dări către stat pentru angajații respectivi au și posibilitatea de a le oferi salarii, de multe ori sub nivelul minim pe economie și sub nivelul cuvenit pentru vechimea, pregătirea și timpul lucrat de cei în cauză.
Pe de altă parte, există și o serie de dezavantaje pentru angajatori: l nu pot avea un control legal asupra salariatului l nu beneficiază de subvenții din partea statului pentru angajarea anumitor categorii de persoane l persoanele angajate fără forme legale pot produce pagube la locul de muncă, fără a putea fi trase la răspundere civil sau penal l înăsprirea sancțiunilor contravenționale, precum și răspunderea penală.
Cei păcăliți se pot adresa instanței, care, pe bază de probe - martori, înscrisuri, interogatorii, probarea prestațiilor efectuate, prezumții -, poate să oblige angajatorul la plata drepturilor salariale și a contribuțiilor datorate către fondurile de asigurări, precum și la completarea corespunzătoare a carnetului de muncă.